---
title: "Au fost cartografiați 57 de meșteri și interpreți de pe ambele maluri ale Nistrului, în cadrul Proiectului „Instrumente muzicale populare vechi\" "
url: https://moldova1.md/p/10221/au-fost-cartografiati-57-de-mesteri-si-interpreti-de-pe-ambele-maluri-ale-nistrului-in-cadrul-proiectului-instrumente-muzicale-populare-vechi-
published: 2023-05-26T12:08:58Z
language: ro
section: "Cultură"
source: moldova1.md
---

# Au fost cartografiați 57 de meșteri și interpreți de pe ambele maluri ale Nistrului, în cadrul Proiectului „Instrumente muzicale populare vechi" 

> Instrumente muzicale aproape uitate au răsunat, astăzi, la evenimentul de finalizare a Proiectului „Instrumente muzicale populare vechi", o inițiativă a Asociației Obștești „Alianța între generații" din Fălești, realizată în parteneriat cu Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial și Asociația Regională a atelierelor creative de arte și meșteșuguri din municipiul Bender. Proiectul este finanțat de Programul Uniunii Europene „Măsuri de Promovare a Încrederii".

Instrumente muzicale aproape uitate au răsunat, astăzi, la evenimentul de finalizare a Proiectului „Instrumente muzicale populare vechi", o inițiativă a Asociației Obștești „Alianța între generații" din Fălești, realizată în parteneriat cu Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial și Asociația Regională a atelierelor creative de arte și meșteșuguri din municipiul Bender. Proiectul este finanțat de Programul Uniunii Europene „Măsuri de Promovare a Încrederii".

![diez.md](https://storage.moldova1.md/images/d70816c5-8374-4df1-881e-0fa235b4154f.jpg)

*Sursa: diez.md*

Grigore Sânchetru este unicul meșter din Republica Moldova care confecționează străvechiul instrument - cimpoiul. 

*„Acest cimpoi este făcut din piele de capră prelucrată, dubită și-i rezistent. Acesta - bârzoi se numește, trebuie să fie în aceeași tonalitate cu caraba, are un sunet specific de cimpoi”*, explică meșterul Grigore Sânchetru. 

Sergiu Chetrari din Mereni este mulțumit de prestația discipolilor săi care evoluează la ocarine.

 *„Îs cam uitate, eu le aduc la viață, le construiesc, le fac eu manual și învăț copiii să cânte.”*

Cu un instrument arhaic a venit un meșter din satul Tartaul, raionul Cantemir, Vladimir Popescu.

*„Acesta este un buhai care se folosește la urăturile de Anul nou, este confecționat de mine”*, demonstrează meșterul popular Vladimir Popescu. 

Adriana Sardari, elevă din satul Volintiri, Ștefan-Vodă, mărturisește că fluierul e ceva aproape de inima ei.    

Meșterul de instrumente muzicale, Alexei Pavlinciuc, confirmă ideea renașterii gustului pentru muzica populară, interpretată la instrumente arhaice.

*„Înainte cântau numai ciobenii pe deal, cu oile, dar acuma cântă mai mulți și au dat din nou viață instrumentelor populare folclorice.”*

*„Există riscul ca aceste instrumente vechi, arhaice, să se piardă și iată domnul Gheorghe Șova a venit cu acest proiect”*, a spus Petru Vicol, directorul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală. 

*„Este un proiect cultural național în care ne-am propus să facem o cartografiere a interpreților și a meșterilor populari care confecționează instrumente muzicale, să descopăr pentru mine dacă se mai cântă la frunză sau la drâmbă”*, accentuează Gheorghe Șova, A.O. „Alianța între generații” din Fălești.

Proiectul este finanțat de Programul Uniunii Europene „Măsuri de Promovare a Încrederii", implementat de PNUD-Moldova.

*„Este un proiect de suflet. A fost selectat pentru că ține de tradiții, de frumos, de cultură. Unul din scopuri a fost promovarea culturii pe ambele maluri ale Nistrului”*, a spus Angela Frunze, reprezentant PNUD Moldova.

La proiectul „Instrumente populare muzicale vechi” au participat și au fost documentați, cartografiați 57 de meșteri și interpreți de pe ambele maluri ale Nistrului.

[Video](https://www.youtube.com/embed/OAG3llJnSe4)
