---
title: "Republica Moldova și-a redeschis spațiul aerian pentru aeronavele civile"
url: https://moldova1.md/p/10637/republica-moldova-si-a-redeschis-spatiul-aerian-pentru-aeronavele-civile
published: 2023-06-02T07:18:14Z
language: ro
author: "Valeria Văcărescu"
section: "Social"
source: moldova1.md
---

# Republica Moldova și-a redeschis spațiul aerian pentru aeronavele civile

> Spațiul aerian al Republicii Moldova a fost redeschis astăzi, începând cu ora 07:00, pentru zborurile aeronavelor civile și alte activități (planoare, baloane cu aer cald, aeronave fără pilot etc.), potrivit Grupului Media pentru Știri de Securitate.

Spațiul aerian al Republicii Moldova a fost redeschis astăzi, începând cu ora 07:00, pentru zborurile aeronavelor civile și alte activități (planoare, baloane cu aer cald, aeronave fără pilot etc.), potrivit Grupului Media pentru Știri de Securitate.

![zdg.md](https://storage.moldova1.md/images/6e6403d5-bdc7-4bf8-8277-2137301f6736.jpg)

*Sursa: zdg.md*

Menționăm că, întrucât mai mulți oficiali europeni au rămas la Chișinău pentru a avea întrevederi bilaterale cu autoritățile Republicii Moldova, unele măsuri de securitate în Chișinău vor fi valabile și pe parcursul zilei de astăzi.

Amintim că din 1 iunie, ora 01:00, și până pe 2 iunie, ora 07:00, zborurile aeronavelor civile au fost interzise, excepție făcând doar aeronavele cu delegațiile oficiale care au venit la Summitul Comunității Politice Europene. De asemenea, în perioada menționată, publicul larg nu a avut acces în zona adiacentă a aeroportului.
