---
title: "Magistrații Înaltei Curți reiau examinarea sesizării Guvernului privind constituționalitatea Partidului „Șor”"
url: https://moldova1.md/p/11142/magistratii-inaltei-curti-reiau-examinarea-sesizarii-guvernului-privind-constitutionalitatea-partidului-sor-
published: 2023-06-12T05:00:00Z
language: ro
author: "Viorica Rusica"
section: "Social"
source: moldova1.md
---

# Magistrații Înaltei Curți reiau examinarea sesizării Guvernului privind constituționalitatea Partidului „Șor”

> După o pauză de aproape o lună, magistrații Curții Constituționale vor relua, astăzi, examinarea sesizării, prin care Guvernul a solicitat verificarea constituționalității Partidului Politic „Șor”, liderul căruia, Ilan Șor, a fost condamnat la 15 ani de pușcărie în dosarul numit generic „Frauda Bancară”. Ședința va începe la ora 10.00.

După o pauză de aproape o lună, magistrații Curții Constituționale vor relua, astăzi, examinarea sesizării, prin care Guvernul a solicitat verificarea constituționalității Partidului Politic „Șor”, liderul căruia, Ilan Șor, a fost condamnat la 15 ani de pușcărie în dosarul numit generic „Frauda Bancară”. Ședința va începe la ora 10.00.

![](https://storage.moldova1.md/images/f98e9f37-d9f3-4a05-bae9-1f482d21e00b.jpg)

Amintim că examinarea sesizării Executivului a fost întreruptă pe data de 17 mai, pentru a da timp părților să-și pregătească pledoariile, pe care le vor prezenta în fața Curții Constituționale. Potrivit reprezentanților Guvernului, există argumente că formațiunea a acționat în contradicție cu principiile statului de drept și pune în pericol suveranitatea și independența Republicii Moldova. 

Avocații formațiunii politice resping acuzațiile.
