---
title: "Acad. Ion Tighineanu: „AȘM a reușit să asocieze Republica Moldova la programele comunitare Cadru”"
url: https://moldova1.md/p/11215/acad-ion-tighineanu--asm-a-reusit-sa-asocieze-republica-moldova-la-programele-comunitare-cadru-
published: 2023-06-12T16:15:17Z
language: ro
section: "Social"
source: moldova1.md
---

# Acad. Ion Tighineanu: „AȘM a reușit să asocieze Republica Moldova la programele comunitare Cadru”

> Cea de-a 62-a aniversare de la fondarea Academiei de Științe a Moldovei a fost marcată, astăzi, la Chișinău, prin mai multe evenimente. Au fost acordare distincțiile AȘM, membrii nou-aleși ai Academiei și-au primit legitimațiile, iar într-o amplă expoziție, au fost prezentate efectele cercetărilor oamenilor de știință pentru societate și pentru procesul de integrare europeană a țării noastre.

Cea de-a 62-a aniversare de la fondarea Academiei de Științe a Moldovei a fost marcată, astăzi, la Chișinău, prin mai multe evenimente. Au fost acordare distincțiile AȘM, membrii nou-aleși ai Academiei și-au primit legitimațiile, iar într-o amplă expoziție, au fost prezentate efectele cercetărilor oamenilor de știință pentru societate și pentru procesul de integrare europeană a țării noastre.

![radiochisinau.md](https://storage.moldova1.md/images/99e7f1a5-5557-46f8-90d4-8ef0d2d83541.jpg)

*Sursa: radiochisinau.md*

Astfel, Boris Boincean, devenit recent membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, a adus la expoziție un colac copt dintr-un soi de grâu selectat la Institutul „Selecția" din Bălți.

*„Avem create foarte multe soiuri de hibrizi. Acordăm o atenție deosebită nu doar aspectului economic, dar atragem atenția la  aspectul ecologic, social, tindem spre o agricultură durabilă.”* 

Cea de-a 48-a ediție a Salonului mondial de inventică de la Geneva le-a adus cea mai mare distincție, Marele Premiu, inventatorilor Aurelian Gulea, Ion Toderaș și profesorului Sebastiene Floquet din Franța. 

*„Este, de fapt, o mândrie pentru întreaga țară, pentru noi, în primul rând, ca cercetători. Este un preparat pe bază de molibden, pentru a lecui albinele de o boală foarte grea”*, a spus Aurelian Gulea, membru corespondent al AȘM.  

Iar compozitorii Gheorghe Mustea și Constantin Rusnac au fost aleși membri ai Academiei Europene de Științe și Arte.

*„O astfel de apreciere înaltă nici nu am așteptat. Am mari emoții, fiind alături de personalități din Europa. Știința e pe calea integrării europene...”*, afirmă Constantin Rusnac, membru al Academiei Europene de Știință și Arte.

Președintele Academiei de Științe a Moldovei, Ion Tighineanu, a spus că Republica Moldova e prima țară din CSI care s-a asociat la 
programele comunitare Cadru.

*„A fost în avangarda integrării de 10 ani. AȘM a reușit să asocieze Republica Moldova la programele comunitare Cadru. Republica Moldova a fost prima țară din Comunitatea Statelor Independente care a reușit această performanță.”*

*„Astăzi, mai mult ca oricând, este importantă consolidarea oamenilor de știință la nivel european. Am văzut aici tineri interesați de cercetare. Deci, știința are viitor!”*, susține profesorul Sied Cloetingh din Olanda.

Istoricul Gheorghe Cojocaru, membru corespondent al AȘM, a opinat: *„Oamenii de știință continuă să mențină cercetarea la un nivel impresionant, la un nivel științific european, însă, din păcate, atenția față de acest for științific lasă de dorit”*.

Într-o intervenție online, președintele Academiei de Științe din Ucraina, Anatoly Zagorodny, căruia i-a fost acordată Medalia „Nicolae Milescu Spătaru”, s-a referit la contribuția savanților în apărarea păcii. 

În discursurile lor, academicienii au vorbit, în special, despre rolul fundamental al științei în societate și în procesul de integrare europeană.
