---
title: "Roberta Metsola: „Oferim încă 145 de milioane de euro pentru a sprijini reformele Republicii Moldova”"
url: https://moldova1.md/p/11370/roberta-metsola--oferim-inca-145-de-milioane-de-euro-pentru-a-sprijini-reformele-republicii-moldova-
published: 2023-06-15T07:27:14Z
language: ro
author: "Bogdan Nigai"
section: "Economic"
source: moldova1.md
---

# Roberta Metsola: „Oferim încă 145 de milioane de euro pentru a sprijini reformele Republicii Moldova”

> Uniunea Europeană a oferit Republicii Moldova 145 de milioane de euro drept asistență macro-financiară. Anunțul a fost făcut de președinta Parlamentului European (PE), Roberta Metsola.

Uniunea Europeană a oferit Republicii Moldova 145 de milioane de euro drept asistență macro-financiară. Anunțul a fost făcut de președinta Parlamentului European (PE), Roberta Metsola.

![https://twitter.com/EP\_President](https://storage.moldova1.md/images/ff705c84-4d59-4419-a757-ac3b1138100d.jpg)

*Sursa: https://twitter.com/EP\_President*

„Acum 3 săptămâni, la Chișinău, le-am spus moldovenilor că nu sunt singuri. Astăzi, oferim încă 145 de milioane de euro pentru a sprijini reformele Republicii Moldova. Viitorul Moldovei este în Uniunea Europeană”, a scris ea.

![](https://storage.moldova1.md/images/91052204-2337-420b-afda-9200f11e801c.jpg)

Amintim că PE a votat acum o lună pentru creșterea asistenței macro-financiare a UE pentru R. Moldova cu încă 145 de milioane de euro, suma totală ajungând, astfel, la 295 de milioane de euro.

Creșterea cu 145 de milioane de euro a asistenței macro-financiare pentru R. Moldova include 100 de milioane de euro sub formă de împrumuturi cu dobândă redusă și 45 de milioane de euro sub formă de granturi, pentru a acoperi o parte din nevoile financiare externe ale Chișinăului în 2023.
