---
title: " Luptă încinsă pentru calificare în grupa A "
url: https://moldova1.md/p/116/lupta-incinsa-pentru-calificare-in-grupa-a
published: 2022-11-25T18:50:05Z
language: ro
section: "Qatar 2022"
source: moldova1.md
---

#  Luptă încinsă pentru calificare în grupa A 

> Reprezentativele Țărilor de Jos și Ecuadorului au încheiat la egalitate meciul disputat pe Khalifa International Stadium din orașul Al-Rayyan, scor 1-1.

Reprezentativele Țărilor de Jos și Ecuadorului au încheiat la egalitate meciul disputat pe Khalifa International Stadium din orașul Al-Rayyan, scor 1-1.

![FIFA](https://storage.moldova1.md/images/478a401d-399c-416a-a227-3c9c5204d6b1.jpg)

*Sursa: FIFA*

„Portocala mecanică” a început tare partida și a marcat în minutul 6, prin Cody Gakpo. Ecuadorul nu s-a lăsat intimidat și a luptat pentru un rezultat pozitiv. Sud-americanii au înscris prin Pervis Estupinan în prelungirile primei reprize, însă golul a fost anulat pe motiv de ofsaid. Totuși, „El Tri” a insistat și, la începutul reprizei secunde, a egalat. Căpitanul Enner Valencia a trimis balonul în plasa porții olandezilor. 

Astfel, după două etape, în grupa A a Campionatului Mondial, Țările de Jos și Ecuador au câte 4 puncte, iar Senegalul 3 puncte. Qatarul, gazda turneului, cu zero puncte, nu mai are șanse la calificarea în optimile de finală.
