---
title: "Reacții din Occident la escaladarea situației din Federația Rusă. Marea Britanie: Statul rus se confruntă cu cea mai mare provocare din ultima vreme"
url: https://moldova1.md/p/11917/reactii-din-occident-la-escaladarea-situatiei-din-federatia-rusa-marea-britanie-statul-rus-se-confrunta-cu-cea-mai-mare-provocare-din-ultima-vreme
published: 2023-06-24T10:43:00Z
language: ro
author: "Doina  Pozdirca"
section: "Externe"
source: moldova1.md
---

# Reacții din Occident la escaladarea situației din Federația Rusă. Marea Britanie: Statul rus se confruntă cu cea mai mare provocare din ultima vreme

> Ministerul britanic al Apărării a declarat sâmbătă că statul rus se confruntă cu cea mai mare provocare de securitate din ultima vreme, în urma a ceea ce pare a fi o mișcare a forțelor Grupului Wagner către Moscova, transmite Reuters, citată de Rador.

Ministerul britanic al Apărării a declarat sâmbătă că statul rus se confruntă cu cea mai mare provocare de securitate din ultima vreme, în urma a ceea ce pare a fi o mișcare a forțelor Grupului Wagner către Moscova, transmite Reuters, citată de Rador.

![](https://storage.moldova1.md/images/f109247e-fb7b-4a17-bdff-080bf6a6d40d.jpg)

„În următoarele ore, loialitatea forțelor de securitate ale Rusiei, și în special a Gărzii Naționale Ruse, va fi cheia modului în care se desfășoară această criză. Aceasta reprezintă cea mai importantă provocare pentru statul rus din ultima vreme”, a menționat Ministerul Apărării din Marea Britanie într-o actualizare periodică de informații.

În același timp, guvernul cancelarului german, Olaf Scholz, a spus că urmărește cu atenție situația din Rusia, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al biroului de presă al guvernului. „Monitorizăm îndeaproape evenimentele din Rusia”, a spus purtătorul de cuvânt.

Totodată, Palatul prezidențial din Franța a anunțat că președintele francez, Emmanuel Macron, urmărește îndeaproape situația din Rusia. „Rămânem concentrați pe sprijinul acordat Ucrainei”, a transmis Palatul Élysée.

Și Polonia monitorizează situația din Rusia. Președintele Andrzej Duda a anunțat că a avut consultări cu prim-ministrul și cu Ministerul Apărării despre situația din Rusia, a anunțat el sâmbătă, adăugând că Varșovia monitorizează situația, relatează Reuters.

„În legătură cu situația din Rusia, în această săptămână am avut consultări cu prim-ministrul și Ministerul Apărării", a postat pe Twitter Andrzej Duda.

„Cursul evenimentelor de dincolo de frontiera noastră de est este monitorizat pe măsură ce se desfășoară", a precizat el.

Evgheni Prigojin, liderul grupului paramilitar Wagner, a afirmat sâmbătă că a intrat în Rusia cu trupele sale cu scopul de a răsturna conducerea militară, spunând că este "gata să moară" împreună cu cei 25.000 de oameni ai săi pentru a "elibera poporul rus".

Procuratura generală rusă a anunțat deschiderea unei anchete pentru "răzvrătire armată" împotriva lui Prigojin, care s-a revoltat după ce a acuzat armata că i-a bombardat oamenii.

Autoritățile au înăsprit măsurile de securitate la Moscova și în alte câteva regiuni din Rusia.

Președintele rus Vladimir Putin a apărut sâmbătă dimineață la televiziunea rusă și a acuzat grupul Wagner de trădare, declarând că toți cei care participă la această revoltă militară vor fi pedepsiți.
