---
title: "BNM a decis reducerea comisioanelor la plățile cu cardul "
url: https://moldova1.md/p/11989/bnm-a-decis-reducerea-comisioanelor-la-platile-cu-cardul
published: 2023-06-26T06:30:41Z
language: ro
author: "Viorica Rusica"
section: "Social"
source: moldova1.md
---

# BNM a decis reducerea comisioanelor la plățile cu cardul 

> Comisioanele interbancare percepute la operațiunile cu cardul de plată vor fi plafonate. Decizia a fost luată de Banca Națională a Moldovei, care afirmă că această măsură va duce nemijlocit la scăderea costurilor suportate atât de agenții economici, cât și de consumatorii finali.

Comisioanele interbancare percepute la operațiunile cu cardul de plată vor fi plafonate. Decizia a fost luată de Banca Națională a Moldovei, care afirmă că această măsură va duce nemijlocit la scăderea costurilor suportate atât de agenții economici, cât și de consumatorii finali.

![mold-street.md](https://storage.moldova1.md/images/b52c0410-af10-4263-8119-030c66efe5b6.jpg)

*Sursa: mold-street.md*

Astfel, comisioanele interbancare aplicate vor fi micșorate, în trei etape, timp de doi ani, de la valoarea de 1,6% și 2,5%, cât este acum, până la 0,5% – 0,6%.  

Concomitent, BNM vrea să stimuleze competitivitatea pe piața cardurilor de plată, asigurând și  transparența comisioanele aplicate de prestatorii de servicii de plată (PSP).

Potrivit BNM, documentul reprezintă un pas important în procesul de armonizare a legislației Republicii Moldova cu cerințele UE – un angajament asumat de țara noastră pentru aderarea la Uniunea Europeană.
