---
title: "Ministrul Apărării, după incidentul de la Aeroport: Autoritățile statului depun toate eforturile pentru a nu mai admite astfel de situații tragice"
url: https://moldova1.md/p/12313/ministrul-apararii-dupa-incidentul-de-la-aeroport-autoritatile-statului-depun-toate-eforturile-pentru-a-nu-mai-admite-astfel-de-situatii-tragice
published: 2023-07-01T07:40:49Z
language: ro
author: "Bogdan Nigai"
section: "Social"
source: moldova1.md
---

# Ministrul Apărării, după incidentul de la Aeroport: Autoritățile statului depun toate eforturile pentru a nu mai admite astfel de situații tragice

> Autoritățile statului depun toate eforturile, în aceste momente, pentru a nu admite repetarea situațiilor tragice de la Aeroportul Internațional Chișinău, a declarat astăzi ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi.

Autoritățile statului depun toate eforturile, în aceste momente, pentru a nu admite repetarea situațiilor tragice de la Aeroportul Internațional Chișinău, a declarat astăzi ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi.

![zdg.md](https://storage.moldova1.md/images/202ba7dd-4e2e-4028-96a8-caf85e4cec1b.jpg)

*Sursa: zdg.md*

În numele său și al întregului efectiv al Armatei Naționale, el a exprimat sincere condoleanțe familiilor eroilor, decedați la datorie în incident.

Ministrul a subliniat că siguranța cetățenilor și a țării noastre rămâne o prioritate atât pentru instituția pe care o conduce, cât și pentru toate structurile de forță din Republica Moldova.

Amintim că un [atac armat a avut loc vineri seara pe Aeroportul internațional din Chișinău.](https://moldova1.md/p/12279/update-impuscaturi-la-aeroport-doua-persoane-au-murit-la-datorie-iar-agresorul-a-fost-prins) Un cetățean străin, căruia i-a fost interzisă intrarea în R. Moldova a împușcat mortal un polițist de frontieră și un angajat al securității aeroportuare. Atacatorul a fost capturat în urma unei negocieri cu organele de forță din R. Moldova.

Conducerea de vârf a R. Moldova a exprimat condoleanțe familiilor victimelor și a dat asigurări că va spori măsurile de securitate a ordinii publice, astfel încât incidente similare să nu mai aibă loc.
