---
title: "Prim-ministrul Dorin Recean întreprinde o vizită în raionul Rezina"
url: https://moldova1.md/p/13015/prim-ministrul-dorin-recean-intreprinde-o-vizita-in-raionul-rezina
published: 2023-07-13T04:58:05Z
language: ro
section: "Regional"
source: moldova1.md
---

# Prim-ministrul Dorin Recean întreprinde o vizită în raionul Rezina

> Prim-ministrul Dorin Recean întreprinde joi, 13 iulie, o vizită de lucru în raionul Rezina. Premierul va vizita  o fabrică de mobilă din localitatea Cinișeuți, care în acest an a câștigat un grant în valoare de un milion de lei prin intermediul Organizației de Dezvoltare a Antreprenoriatului (ODA) și oferă peste o sută de locuri de muncă locuitorilor din regiune, se arată în comunicatul Executivului.

Prim-ministrul Dorin Recean întreprinde joi, 13 iulie, o vizită de lucru în raionul Rezina. Premierul va vizita  o fabrică de mobilă din localitatea Cinișeuți, care în acest an a câștigat un grant în valoare de un milion de lei prin intermediul Organizației de Dezvoltare a Antreprenoriatului (ODA) și oferă peste o sută de locuri de muncă locuitorilor din regiune, se arată în comunicatul Executivului.

![](https://storage.moldova1.md/images/57f10788-5d93-48e4-a6e4-f6ac89aaa7a5.jpg)

Prim-ministrul va avea o întrevedere cu autoritățile publice locale și serviciile desconcentrate din raionul Rezina, în cadrul căreia vor fi discutate problemele existente și oportunitățile de dezvoltare a localităților. 

Programul în teritoriu va continua în satul Horodiște, unde prim-ministrul Dorin Recean va discuta cu un grup de cetățeni și va vizita un centru social din localitate, lansat de un cetățean francez, care deține și o afacere de producere a cașcavalurilor. 

Ulterior, premierul Recean va merge la o pensiune din localitatea Țipova, care și-a deschis ușile pentru vizitatori acum doi ani și se bucură de atenția turiștilor.
