---
title: "Medicii din Republica Moldova au salvat viața unui pacient efectuând în premieră o intervenție hibridă, endovasculară"
url: https://moldova1.md/p/13029/medicii-din-republica-moldova-au-salvat-viata-unui-pacient-efectuand-in-premiera-o-interventie-hibrida-endovasculara
published: 2023-07-13T07:24:35Z
language: ro
section: "Social"
source: moldova1.md
---

# Medicii din Republica Moldova au salvat viața unui pacient efectuând în premieră o intervenție hibridă, endovasculară

> Medicii din Republica Moldova au salvat viața unui pacient efectuând în premieră o intervenție hibridă, endovasculară și chirurgicală, anunță Ministerul Sănătății. Pacientul, în vârstă de 60 de ani, a fost operat la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”. În prezent, starea de sănătate a acestuia este satisfăcătoare, pacientul fiind externat din spital.

Medicii din Republica Moldova au salvat viața unui pacient efectuând în premieră o intervenție hibridă, endovasculară și chirurgicală, anunță Ministerul Sănătății. Pacientul, în vârstă de 60 de ani, a fost operat la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”. În prezent, starea de sănătate a acestuia este satisfăcătoare, pacientul fiind externat din spital.

![](https://storage.moldova1.md/images/8e4ab689-f91e-483d-a18e-8a0336a4d44e.jpg)

Potrivit Ministerului Sănătății, pacientul era diagnosticat cu anevrism gigant de aortă abdominală.

*„Pentru a preveni spargerea aortei, principalul vas care transportă sânge în tot corpul, din cauza anevrismului – dilatării acesteia, medicii au aplicat metoda EVAR. Procedura endovasculară minim invazivă constă în introducerea prin artere a unei proteze tubulare și implantarea acesteia în zona slăbită a aortei. De asemenea, având în vedere că circulația sângelui era blocată, din aorta abdominală spre membrele inferioare, medicii au realizat bypassul „femoro-femoral”. Respectiv, cu ajutorul unei grefe, a fost creată o cale alternativă de irigare cu sânge a zonelor în care artera nativă era înfundată”,* se arată în comunicatul Ministerului Sănătății. 

Costul intervenției chirurgicale a fost acoperit din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală, precizează Ministerul Sănătății.
