---
title: "Incendiu la Institutul Oncologic: flăcările au cuprins încăperea auxiliară pentru muncitorii instituției"
url: https://moldova1.md/p/13565/incendiu-la-institutul-oncologic-flacarile-au-cuprins-incaperea-auxiliara-pentru-muncitorii-institutiei
published: 2023-07-24T06:31:21Z
language: ro
author: "Bogdan Nigai"
section: "Social"
source: moldova1.md
---

# Incendiu la Institutul Oncologic: flăcările au cuprins încăperea auxiliară pentru muncitorii instituției

> Un incendiu a izbucnit în această dimineață pe teritoriul Institutului Oncologic, din capitală. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat luni la ora 07:34. Potrivit informațiilor înregistrate, arderea s-a produs într-o cameră dintr-un bloc cu trei nivele al spitalului, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Un incendiu a izbucnit în această dimineață pe teritoriul Institutului Oncologic, din capitală. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat luni la ora 07:34. Potrivit informațiilor înregistrate, arderea s-a produs într-o cameră dintr-un bloc cu trei nivele al spitalului, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

![](https://storage.moldova1.md/images/d4be7584-2fa4-450a-98be-774afab0e5a6.jpg)

*„La fața locului au fost îndreptate forțele IGSU conform numărului sporit de intervenție. Ajunși la destinație, salvatorii și pompierii au stabilit că flăcările au cuprins încăperea auxiliară pentru muncitorii instituției, amplasată la primul etaj al clădiri. Arderea a fost localizată către ora 07:39. Gradul sporit de intervenție nu a fost confirmat”,* anunță IGSU.

Incendiul a fost lichidat de două echipe de pompieri la ora 07:54. Nici o persoană nu a avut de suferit, iar focul a distrus mai multe bunuri materiale din interiorul încăperii afectate. Cauza și circumstanțele cazului urmează a fi stabilite.

[Video](https://www.youtube.com/embed/tMkVNUofraU)
