---
title: "Albot, victorie în trei seturi"
url: https://moldova1.md/p/14003/albot-victorie-in-trei-seturi
published: 2023-08-01T12:33:22Z
language: ro
author: "Dmitri Ciolacu"
section: "Sport"
source: moldova1.md
---

# Albot, victorie în trei seturi

> Tenismanul moldovean Radu Albot a debutat cu victorie la turneul ATP 500 de la Washington. Acesta l-a învins în 3 seturi pe Marcos Giron din Statele Unite ale Americii.

Tenismanul moldovean Radu Albot a debutat cu victorie la turneul ATP 500 de la Washington. Acesta l-a învins în 3 seturi pe Marcos Giron din Statele Unite ale Americii.

![](https://storage.moldova1.md/images/b3aac173-62f4-4fe0-9ad4-365aaa264490.jpg)

Albot și-a adjudecat primul set cu 6:3, după care l-a cedat pe al doilea cu 5:7. Apoi, într-al treilea, Radu s-a impus cu 7:5 și în aceste condiții, s-a calificat în șaisprezecimile de finală. 

În runda următoare, Radu Albot va înfrunta un alt tenisman american, pe Jeffrey John Wolf, cap de serie numărul 16, care a intrat direct în această fază a competiției. 

Francezul Gael Monfils a câștigat și el partida de debut în fața lui Bjorn Fratangelo din Statele Unite ale Americii. Monfils a învins cu 6:3, 6:4, iar în turul secund îl va întâlni pe Aleksandr Bublik din Kazahstan.
