---
title: " Andrei Năstase a anunțat că părăsește Platforma Demnitate și Adevăr"
url: https://moldova1.md/p/1427/andrei-nastase-a-anuntat-ca-paraseste-platforma-demnitate-si-adevar
published: 2022-12-22T10:13:21Z
language: ro
author: "Carolina Străjescu"
section: "Politic"
source: moldova1.md
---

#  Andrei Năstase a anunțat că părăsește Platforma Demnitate și Adevăr

> Andrei Năstase și alți opt consilieri municipali din cadrul CMC au anunțat că părăsesc Platforma „Demnitate și Adevăr”. Declarația a fost făcută, joi, 22 decembrie, în cadrul unei conferințe de presă.

Andrei Năstase și alți opt consilieri municipali din cadrul CMC au anunțat că părăsesc Platforma „Demnitate și Adevăr”. Declarația a fost făcută, joi, 22 decembrie, în cadrul unei conferințe de presă.

![realitatea.md](https://storage.moldova1.md/images/32ecc23c-91e1-4a67-b6d6-c92c23127ac7.jpg)

*Sursa: realitatea.md*

„Fiecare dintre noi înaintăm demisiile din Platforma DA”, a spus el.

Totodată, fondatorul Platformei DA, Andrei Năstase, l-a amenințat cu judecata pe președintele interimar al Platformei DA, Dinu Plîngău, și a spus că îi va cere despăgubiri, pe care ulterior le va dona unor instituții preșcolare.

Dinu Plîngău nu a comentat deocamdată aceste declarații.

Amintim că, fracțiunea Platforma DA din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a rămas fără sprijin politic din partea partidului. O decizie în acest sens a fost luată marți seara de Biroul Politic Național al Platformei Demnitate și Adevăr, „pentru abaterile grave de la cursul politic promovat de Platforma DA”.

Președintele formațiunii, Dinu Plîngău a declarat înaintea ședinței că consilieri municipali au votat 6 Planuri Urbanistice Zonale (PUZ)„controversate, care au stârnit o reacție negativă în societate și interesul presei”.
