---
title: "Australia a eliminat Franța de la Cupa Mondială"
url: https://moldova1.md/p/14486/australia-a-eliminat-franta-de-la-cupa-mondiala
published: 2023-08-12T16:00:00Z
language: ro
author: "Dmitri Ciolacu"
section: "Sport"
source: moldova1.md
---

# Australia a eliminat Franța de la Cupa Mondială

> Echipa națională de fotbal feminin a Australiei visează frumos la Campionatul Mondial pe care Țata Cangurilor îl găzduiește împreună cu Noua Zeelandă. Discipolele lui Tony Gustavsson s-au calificat în semifinalele turneului final după ce au eliminat reprezentativa Franței la penalty-uri.

Echipa națională de fotbal feminin a Australiei visează frumos la Campionatul Mondial pe care Țata Cangurilor îl găzduiește împreună cu Noua Zeelandă. Discipolele lui Tony Gustavsson s-au calificat în semifinalele turneului final după ce au eliminat reprezentativa Franței la penalty-uri.

![fifa.com](https://storage.moldova1.md/images/27147806-62b6-4013-9157-2871fa39351c.jpg)

*Sursa: fifa.com*

Echipele s-au întrecut în ratări și nu au reușit să marcheze nici în timpul regulamentar, nici în cel suplimentar al meciului disputat la Brisbane. În seria penalty-urilor de departajare, australiencele s-au impus cu 7-6, spre deliciul suporterilor din tribune. 

În semifinalele Cupei Mondiale, Australia va înfrunta Anglia, campioana europeană în exercițiu. Trupa Sarinei Wiegman a câștigat cu destule emoții meciul din "sferturi" cu selecționata Columbiei, scor 2-1. Sud-americancele au fost cele care au deschis scorul prin Leicy Santos, însă Lauren Hemp a egalat pe finalul primei reprize, iar în minutul 63 Alessia Russo a înscris golul decisiv. 

În cealaltă semifinală a Mondialului feminin de fotbal, vor juca naționalele Spaniei și Suediei.
