---
title: "Show-ul cauciucurilor arse"
url: https://moldova1.md/p/15655/show-ul-cauciucurilor-arse
published: 2023-09-10T17:00:00Z
language: ro
author: "Dmitri Ciolacu"
section: "Sport"
source: moldova1.md
---

# Show-ul cauciucurilor arse

> Adrenalină la cote maxime și cauciucuri arse la etapa a doua a Cupei Driftului din Republica Moldova. 20 de piloți și-au demonstrat abilitățile pe mașinile lor special pregătite pentru competiție cu motoare, capacitatea cărora este între 150 și 550 de cai putere.

Adrenalină la cote maxime și cauciucuri arse la etapa a doua a Cupei Driftului din Republica Moldova. 20 de piloți și-au demonstrat abilitățile pe mașinile lor special pregătite pentru competiție cu motoare, capacitatea cărora este între 150 și 550 de cai putere.

![](https://storage.moldova1.md/images/bdc0d0e9-f798-49b8-aaa4-bb6b95d694ee.jpg)

La etapa a doua a competiției în cauză, desfășurată la Chișinău, au participat piloți din Republica Moldova, România și Ucraina. Unul dintre aceștia a fost Ernest Asturov, care a venit special de la Odesa pentru a concura. 

*"Mi-am pregătit minuțios mașina pentru această competiție. Întodeauna fac acest lucru cu mare plăcere. Felicit organizatorii care au creat un traseu interesant și competitiv."* a afirmat Ernest Asturov. 

*"Îmi plac mașinile și drifurile. Aici este loc pentru foarte multă adrenalină. După o astfel de competiție, am energie pozitivă și îmi trasez noi obiective."* a spus un alt pilot, Alexandru Bădărău. 

*"Driftul este cea mai bună posibilitate de a-mi reveni după ce nu am dormit 24 de ore. A fost o concurență acerbă și sunt mulțumit de cele văzute aici."* a declarat Alexandru Lebedev. 

Organizatorii competiției își doresc popularizarea acestui sport în Republica Moldova. 

*"Este esențial să organizăm astfel de competiții, iar piloții să-și domonstreze abilitățile într-un spațiu amenajat, nu pe străzile din orașul Chișinău. Îmi doresc cât mai puțini vitezomani în trafic."* a declarat organizatorul competiției, Roman Nicolov. 

A treia etapă a Cupei Driftului este programată pentru luna octombrie.

[Video](https://www.youtube.com/embed/354Swbt95Fk)
