---
title: "Enoriașii au participat la slujbe divine și s-au rugat pentru pace, sănătate și un an îmbelșugat"
url: https://moldova1.md/p/1597/enoriasii-au-participat-la-slujbe-divine-si-s-au-rugat-pentru-pace-sanatate-si-un-an-imbelsugat
published: 2022-12-25T11:54:35Z
language: ro
section: "Social"
source: moldova1.md
---

# Enoriașii au participat la slujbe divine și s-au rugat pentru pace, sănătate și un an îmbelșugat

> Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos este o zi plină de magie pentru creștinii din întreaga lume. Astăzi, în bisericile din capitală, atât creștinii catolici, cât și cei ortodocși, au participat la slujbe divine și s-au rugat pentru pace și sănătate.

Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos este o zi plină de magie pentru creștinii din întreaga lume. Astăzi, în bisericile din capitală, atât creștinii catolici, cât și cei ortodocși, au participat la slujbe divine și s-au rugat pentru pace și sănătate.

![imagine simbol](https://storage.moldova1.md/images/a2435abf-150a-4767-a746-8efe60f1c927.jpg)

*Sursa: imagine simbol*

De dimineață, oamenii au venit la biserică pentru a se ruga de sănătate și bunăstare în familie. 

„Sărbătorim și pe stilul nou, și pe stilul vechi, așa tradițional.”; 

„Astăzi tot este sărbătoare mare, este Sfântul Spiridon Făcătorul de Minuni. Ne-am rugat pentru pace sănătate, prosperitate.”; 

„Pentru sănătate, pentru pace în țară și pentru un an roditor și îmbelșugat.” 

La Catedrala Romano-Catolică "Providența Divină" din capitală, creștinii catolici s-au adunat pentru a sărbători marea Solemnitate a Nașterii Domnului. Oamenii spun că au așteptat Crăciunul cu nerăbdare.

[Video](https://www.youtube.com/embed/tEU7qxHLJAE)

„De Crăciun am de gând să sărbătorim cu prietenii, cu familiile noastre. Le doresc la toți oamenii multă sănătate, prosperare.”; 

„Am venit aici la rude și sărbătorim frumos.”; 

„Din tot sufletul doresc la fiecare sănătate, fericire, mai multe zâmbete.” 

În Republica Moldova o parte dintre cetățeni marchează Crăciunul pe stil nou, iar alții sărbătoresc Nașterea Domnului după calendarul iulian, pe 7 ianuarie. Pentru a le oferi tuturor posibilitatea de a sărbători în familie autoritățile au declarat zile oficiale de sărbătoare - 25 decembrie, 7 și 8 ianuarie.
