---
title: "România a ratat titlul european"
url: https://moldova1.md/p/16004/romania-a-ratat-titlul-european
published: 2023-09-17T16:39:27Z
language: ro
author: "Dmitri Ciolacu"
section: "Sport"
source: moldova1.md
---

# România a ratat titlul european

> Echipa națională feminină de tenis de masă a României a pierdut fără drept de apel finala Campionatului European. „Tricolorele” au cedat cu 0:3 în fața Germaniei partida finală disputată la Malmo, în Suedia.

Echipa națională feminină de tenis de masă a României a pierdut fără drept de apel finala Campionatului European. „Tricolorele” au cedat cu 0:3 în fața Germaniei partida finală disputată la Malmo, în Suedia.

![prosport.ro](https://storage.moldova1.md/images/9c399719-5843-4be7-b9d4-2e50b534b8b7.jpg)

*Sursa: prosport.ro*

În prima confruntare, Eliza Samara a fost învinsă de Xiaona Shan, apoi Bernadette Szocs a pierdut în fața altei chinezoaice naturalizate, Ying Han. Cea mai echilibrată partidă a fost cea dintre Andreea Dragoman și Nina Mittelham. S-au jucat 5 seturi, iar românca a cedat în cel decisiv. 

Astfel, Germania a învins România pentru a doua oară la rând în finala unui Campionat European de tenis de masă pe echipe. În 2021, la Cluj-Napoca, nemțoaicele se impuneau cu 3:1.
