---
title: "Expoziție de măști zoomorfe, inspirate din tradițiile populare, vernisată la Soroca"
url: https://moldova1.md/p/1715/expozitie-de-masti-zoomorfe-inspirate-din-traditiile-populare-vernisata-la-soroca
published: 2022-12-28T16:53:54Z
language: ro
section: "Regional"
source: moldova1.md
---

# Expoziție de măști zoomorfe, inspirate din tradițiile populare, vernisată la Soroca

> Holul Palatului de Cultură din Soroca a devenit o rampă de lansare pentru eroii din colindele românești. Aici a fost vernisată o expoziție inedită de măști zoomorfe. Meșteri populari și elevi de la Școala de Arte Plastice din municipiu au prezentat publicului cele mai reprezentative lucrări.

Holul Palatului de Cultură din Soroca a devenit o rampă de lansare pentru eroii din colindele românești. Aici a fost vernisată o expoziție inedită de măști zoomorfe. Meșteri populari și elevi de la Școala de Arte Plastice din municipiu au prezentat publicului cele mai reprezentative lucrări.

![observatorul.md](https://storage.moldova1.md/images/f0cdf9d1-e9d0-4e7f-b095-61442b31ad47.jpg)

*Sursa: observatorul.md*

De ani buni, colectivele artistice din raionul Soroca își confecționează singure măștile cu care merg să-și prezinte colindele și urăturile. Inspirați de tradițiile populare, meșterii au confecționat zeci de măști una mai inedită ca alta, toate fiind valorificate în perioada sărbătorilor de iarnă.

*„Toate măștile sunt confecționate pe bază de paper. Sunt diferite procedee: se îmbracă pe blana naturală sau se lipește diferită hârtie”*, a declarat Sergiu Ungurean, conducător artistic.

Cei mai impresionați sunt copiii, care vin zilnic sa vadă expoziția. 

*„Expoziția este frumoasă, interesantă și m-a impresionat creativitatea oamenilor care le-au confecționat. Sunt multe modele și foarte interesante toate”*.

*„Expoziția promovează coloritul și tradițiile noastre, promovează caracterul autohton și îmi pare foarte bine ca păstrăm tradițiile noastre”*.

*„Sunt măști confecționate de către copii și este foarte interesant”*, spun vizitatorii expoziției.

Expoziția este organizată de către Direcția cultură Soroca. 

*„Ne bucură faptul că trezește interesul an de an a tuturor categoriilor de vârstă, începând cu maturi și copii și nu doar, să vină, să le privească”*, spune Grigore Bucataru, șeful Secției cultură, Soroca.

Expoziția măștilor zoomorfe poate fi vizitată până la sfârșitul lunii ianuarie.

[Video](https://www.youtube.com/embed/S95XeyM3jeY)

Expoziția este organizată de către Direcția cultură Soroca. 

*„Ne bucură faptul că trezește interesul an de an a tuturor categoriilor de vârstă, începând cu maturi și copii și nu doar, să vină, să le privească”*, spune Grigore Bucataru, șeful Secției cultură, Soroca.

Expoziția măștilor zoomorfe poate fi vizitată până la sfârșitul lunii ianuarie.
