---
title: "Președinta Maia Sandu întreprinde o vizită oficială în Cehia. Detalii din programul vizitei"
url: https://moldova1.md/p/17619/presedinta-maia-sandu-intreprinde-o-vizita-oficiala-in-cehia-detalii-din-programul-vizitei
published: 2023-10-15T14:01:53Z
language: ro
section: "Politic"
source: moldova1.md
---

# Președinta Maia Sandu întreprinde o vizită oficială în Cehia. Detalii din programul vizitei

> Președinta Maia Sandu efectuează, în perioada 15-17 octombrie, o vizită oficială în Cehia, la invitația omologului său, Petr Pavel.

Președinta Maia Sandu efectuează, în perioada 15-17 octombrie, o vizită oficială în Cehia, la invitația omologului său, Petr Pavel.

![](https://storage.moldova1.md/images/7db5dca0-ae70-4359-90d8-1d5e8ab0bee1.jpg)

Mâine, Maia Sandu va fi primită la Praga de președintele ceh.

*„Împreună cu Președintele Pavel, șefa statului va participa și la Forumul moldo-ceh al oamenilor de afaceri, organizat în cadrul celei de a 5-a reuniuni a Comisiei interguvernamentale moldo-cehe privind cooperarea economică”*, se arată în comunicatul Președinției. 

Ulterior, cei doi lideri vor avea discuții privind cooperarea dintre țările democratice în fața provocărilor tot mai mari. Șefa statului va vizita Senatul și Camera Deputaților a Republicii Cehe și se va întâlni cu premierul ceh, Petr Fiala.

În perioada, 18-19 octombrie, șefa statului se va afla în Confederația Elvețiană, în vizită de stat, la invitația Președintelui Alain Berset. Acolo, va avea mai multe întrevederi cu oficiali elvețieni, o discuție publică cu studenții Universității Tehnice din Zürich și se va întâlni cu diaspora.
