---
title: "SIS blochează accesul la mai multe site-uri de știri din Federația Rusă"
url: https://moldova1.md/p/18185/sis-blocheaza-accesul-la-mai-multe-site-uri-de-stiri-din-federatia-rusa
published: 2023-10-24T09:38:21Z
language: ro
author: "Bogdan Nigai"
section: "Social"
source: moldova1.md
---

# SIS blochează accesul la mai multe site-uri de știri din Federația Rusă

> Serviciul de Informații și Securitate (SIS) anunță blocarea accesului pe teritoriul Republicii Moldova pentru mai multe site-uri din Federația Rusă. Potrivit ordinului, portalurile sunt „utilizate în războiul informațional contra Republicii Moldova”.

Serviciul de Informații și Securitate (SIS) anunță blocarea accesului pe teritoriul Republicii Moldova pentru mai multe site-uri din Federația Rusă. Potrivit ordinului, portalurile sunt „utilizate în războiul informațional contra Republicii Moldova”.

![](https://storage.moldova1.md/images/5d8dc4cb-4c9a-49a2-a786-a78be43c5444.jpg)

*„A fost completată lista surselor cu conținut online care alterează, în condițiile stării de urgență, aprobate prin Hotărârea Parlamentului nr. 41/2022, conținutul informațiilor difuzate în spațiul public, provenite de la autoritățile publice din statul aflat în conflict militar și recunoscut drept stat agresor”,*comunică SIS.

Potrivit Ordinului directorului SIS, Alexandru Musteață, semnat marți, 24 octombrie, au fost informați furnizorii de rețea și/sau servicii de comunicații electronice, pentru a bloca imediat accesul utilizatorilor din Republica Moldova la sursele cu conținut on-line: 
**https://1tv.ru; https://vgtrk.com; https://ntv.ru; https://tsargrad.tv; https://rt.com; https://rtr-planeta.com; https://russian.rt.com; https://5-tv.ru; https://tvzvezda.ru; https://vesti.ru; https://radiozvezda.ru; https://spastv.ru; https://tvc.ru; https://radiovesti.ru; https://ren.tv; https://radiomayak.ru; https://mirtv.ru; https://smotrim.ru; https://mir24.tv; https://m24.ru; https://vgtrk.ru; https://360tv.ru.**

[Document](https://www.scribd.com/embeds/679729260/content)

Amintim că, de la începutul războiului din Ucraina, SIS a solicitat furnizorilor de rețea și/sau serviciilor de comunicații electronice să blocheze mai multe site-uri care scriau și distribuiau informații false și instigatoare la ură.
