---
title: "Vasile Bolea, candidatul Partidului „Renaștere” la funcția de primar al municipiului Chișinău, și-a prezentat angajamentele electorale"
url: https://moldova1.md/p/18230/vasile-bolea-candidatul-partidului-renastere-la-functia-de-primar-al-municipiului-chisinau-si-a-prezentat-angajamentele-electorale
published: 2023-10-24T17:05:00Z
language: ro
section: "Alegeri"
source: moldova1.md
---

# Vasile Bolea, candidatul Partidului „Renaștere” la funcția de primar al municipiului Chișinău, și-a prezentat angajamentele electorale

> Salariile muncitorilor din sectorul locativ-comunal vor fi majorate. Cel puțin asta își propune Vasile Bolea, candidatul Partidului "Renaștere" la funcția de primar al municipiului Chișinău. În cadrul unei conferințe de presă, concurentul electoral a promis că, anual, va aloca bani pentru reparația curților de bloc. Mai mult, Bolea a declarat ca are un singur angajament - cel de a îmbunătăți condițiile de viață ale locuitorilor capitalei.

Salariile muncitorilor din sectorul locativ-comunal vor fi majorate. Cel puțin asta își propune Vasile Bolea, candidatul Partidului "Renaștere" la funcția de primar al municipiului Chișinău. În cadrul unei conferințe de presă, concurentul electoral a promis că, anual, va aloca bani pentru reparația curților de bloc. Mai mult, Bolea a declarat ca are un singur angajament - cel de a îmbunătăți condițiile de viață ale locuitorilor capitalei.

![imagine simbol](https://storage.moldova1.md/images/067e3085-cba1-4881-b58c-03f0305d0206.jpg)

*Sursa: imagine simbol*

*„Propunem nu doar o majorare a salariilor, ci și optimizarea costurilor. Ne-am propus să micșorăm acea taxă pentru salubrizare cu 50%. Ne angajăm ca, anual, să alocăm 200 de milioane de lei pentru reparații în curțile blocurilor de locuit din oraș. Vom îmbunătăți iluminarea stradală pentru a spori siguranța pe timp de noapte”*, a spus Vasile Bolea.

În alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023, pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău au fost înregistrați 27 de candidați din partea partidelor politice și a unui bloc electoral.
