---
title: "Comunitatea azerilor din Republica Moldova a marcat ziua victoriei Azerbaidjanului asupra Armeniei"
url: https://moldova1.md/p/19200/comunitatea-azerilor-din-republica-moldova-a-marcat-ziua-victoriei-azerbaidjanului-asupra-armeniei
published: 2023-11-08T19:57:20Z
language: ro
section: "Politic"
source: moldova1.md
---

# Comunitatea azerilor din Republica Moldova a marcat ziua victoriei Azerbaidjanului asupra Armeniei

> Comunitatea azerilor din Republica Moldova marchează astăzi victoria Azerbaidjanului asupra Armeniei, în cel de-al doilea război din Karabah, care a durat 44 de zile și s-a în data de 8 noiembrie 2020. Cu acest prilej, la ambasada azeră la Chișinău a avut loc o ceremonie. Evenimentul a început cu depuneri de la flori la monumentul lui Heydar Aliyev, al treilea președinte al Azerbaidjanului.

Comunitatea azerilor din Republica Moldova marchează astăzi victoria Azerbaidjanului asupra Armeniei, în cel de-al doilea război din Karabah, care a durat 44 de zile și s-a în data de 8 noiembrie 2020. Cu acest prilej, la ambasada azeră la Chișinău a avut loc o ceremonie. Evenimentul a început cu depuneri de la flori la monumentul lui Heydar Aliyev, al treilea președinte al Azerbaidjanului.

![](https://storage.moldova1.md/images/e1b2c66e-e653-49f6-8643-7802b4f65da1.jpg)

De asemenea, în cadrul evenimentului, în Scuarul Victoriei din preajma Ambasadei a avut loc ceremonia de inaugurare a basoreliefului lui Molla Panah Vagif - poet azer, om de stat azer din secolul al XVIII-lea și vizir al hanatului Karabah. 

La eveniment au participat reprezentanți ai corpului diplomatic, acreditat în Republica Moldova, politicieni, lideri ai comunităților naționale, precum și reprezentanți ai diasporei azere. 

*„Poporul azer din toată lumea astăzi sărbătorește marea victorie, victorie pe care am așteptat-o 30 de ani, cu răbdare noi asta am așteptat. Vreau să cinstesc memoria tuturor celor care și-au dat viața pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a țării noastre Azerbaidjan”*, a declarat ambasadorul Azerbaidjanului la Chișinău, Gudsi Osmanov.

*„Astăzi pentru poporul Azerbaidjanului este o sărbătoare mare - restabilirea integrității teritoriale, integritatea teritorială pe care Republica Moldova mereu a susținut-o. Și a avut parte de susținere. În relațiile noastre politice, Azerbaidjanul mereu a susținut și susține integritatea teritorială a Republicii Moldova. În acest sens, vreau să felicit poporul azer cu pacea”*, a spus vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi. 

Conflictul din Carabahul de Munte între forțele armate azere și cele armene a reizbucnit în data de 27 septembrie 2020 și a durat 44 de zile, până pe 10 noiembrie. Pe 8 noiembrie 2020 părțile au semnat un acord de încetare totală a focului iar negocierile au fost mediate de Rusia. Confruntările au dus la pierderi grele pentru ambele părți.

[Video](https://www.youtube.com/embed/vJuBIqJCV88)
