---
title: "În Republica Moldova începe Campania de plantare a arborilor „Generația pădurilor”"
url: https://moldova1.md/p/19337/in-republica-moldova-incepe-campania-de-plantare-a-arborilor-generatia-padurilor-
published: 2023-11-11T08:34:53Z
language: ro
author: "Carolina Străjescu"
section: "Social"
source: moldova1.md
---

# În Republica Moldova începe Campania de plantare a arborilor „Generația pădurilor”

> Astăzi, în Republica Moldova începe Campania de plantare a arborilor, o acțiune desfășurată sub egida președintei Maia Sandu.
Programul Național de Împădurire prevede reabilitarea și crearea de păduri noi, pe o suprafață de 145 de mii de hectare, pe parcursul a 10 ani.

Astăzi, în Republica Moldova începe Campania de plantare a arborilor, o acțiune desfășurată sub egida președintei Maia Sandu.
Programul Național de Împădurire prevede reabilitarea și crearea de păduri noi, pe o suprafață de 145 de mii de hectare, pe parcursul a 10 ani.

![](https://storage.moldova1.md/images/ed20df45-b94c-4eaf-a524-30f682c65c95.jpg)

În acest an, campania se desfășoară în perioada lunilor noiembrie-decembrie și urmează să fie plantați 35 de milioane de puieți crescuți de silvicultori. 

Potrivit autorităților, în total, în acest an va fi plantată și regenerată pădure pe 7 mii de hectare. În această primăvară, au fost deja plantați puieți și regenerată pădure pe 3 mii de hectare de terenuri din fondul forestier, iar în următoarele săptămâni vor fi sădiți puieți pe 4 mii de hectare, care aparțin de 168 de primării din întreaga țară. 

Autoritățile fac apel la toți cetățenii țării pentru a participa la acțiunile de plantare. Doritorii pot accesa [HARTA interactivă](https://www.google.com/maps/d/u/2/viewer?ll=47.036817764270374%2C28.712631332017512&z=9&mid=1tY-Km1vm3EVPdM1n4tAifidHFoodjMo) a campaniei pentru a afla locația și persoana de contact.

![](https://storage.moldova1.md/images/327583f6-0ed2-4d76-a7bf-a746b7a4d8e2.jpg)

![](https://storage.moldova1.md/images/f2cb9e84-3ce8-4e8a-a6a2-18ac426ae3c9.jpg)

[Video](https://www.youtube.com/embed/znaoNx1rXis)
