---
title: "Reuniune G20 // Cancelarul german Olaf Scholz îi cere președintelui rus Vladimir Putin să își retragă armata din Ucraina"
url: https://moldova1.md/p/20153/reuniune-g20--cancelarul-german-olaf-scholz-ii-cere-presedintelui-rus-vladimir-putin-sa-isi-retraga-armata-din-ucraina
published: 2023-11-23T06:35:00Z
language: ro
section: "Externe"
source: moldova1.md
---

# Reuniune G20 // Cancelarul german Olaf Scholz îi cere președintelui rus Vladimir Putin să își retragă armata din Ucraina

> Cancelarul german Olaf Scholz a declarat miercuri că i-a cerut președintelui rus Vladimir Putin să înceteze agresiunea împotriva Ucrainei, în cadrul primei reuniuni online a G20 la care a participat președintele rus de la începutul războiului, relatează AFP și Agerpres.

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat miercuri că i-a cerut președintelui rus Vladimir Putin să înceteze agresiunea împotriva Ucrainei, în cadrul primei reuniuni online a G20 la care a participat președintele rus de la începutul războiului, relatează AFP și [Agerpres](https://www.agerpres.ro/politica-externa/2023/11/22/ucraina-la-summitul-virtual-al-g20-scholz-ii-cere-lui-putin-sa-puna-capat-conflictului--1208301).

![Reuters](https://storage.moldova1.md/images/f7745c4b-2427-4042-b56f-d11ab0e2d834.jpg)

*Sursa: Reuters*

*„I-am cerut să-și retragă trupele de pe teritoriul Ucrainei pentru ca acest război să se termine în sfârșit”*, a declarat liderul german, în cadrul unei conferințe de presă la Berlin cu premierul italian Giorgia Meloni.

Participarea președintelui Putin la acest summit G20 a fost "o ocazie bună" de a afirma clar cum să se restabilească pacea în Ucraina: 

*„Rusia a atacat Ucraina și pentru a restabili cu ușurință pacea este suficient ca Rusia să-și retragă trupele”*, a spus Scholz.

La rândul său, Giorgia Meloni, aflată la Berlin pentru consultari guvernamentale germano-italiene, a apreciat că este „ușor” pentru Putin să participe la G20, deoarece nu trebuie să părăsească Moscova.

Meloni, care a participat de asemenea online la G20, s-a declarat de acord cu Scholz: 

*„Am insistat încă o dată asupra poziției noastre”* față de Rusia în timpul summitului virtual al G20. *„Cel mai simplu lucru ar fi o retragere a trupelor”*, a spus Meloni.

Președintele rus Vladimir Putin nu a participat la reuniunea liderilor G20 în septembrie în India și nici la cea din Indonezia anul trecut. El a fost reprezentat de ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov.

G20 include cele mai mari 19 economii ale lumii, precum și UE și Uniunea Africană.
