---
title: "Două mașini, cuprinse de flăcări, la Cahul și Chișinău "
url: https://moldova1.md/p/2067/doua-masini-cuprinse-de-flacari-la-cahul-si-chisinau
published: 2023-01-05T09:48:58Z
language: ro
author: "Ecaterina Arvintii"
section: "Social"
source: moldova1.md
---

# Două mașini, cuprinse de flăcări, la Cahul și Chișinău 

> Două automobile au fost cuprinse de flăcări în dimineața zilei de astăzi, 5 ianuarie, la Cahul și Chișinău. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), nicio persoană nu a avut de suferit în urma incidentelor.

Două automobile au fost cuprinse de flăcări în dimineața zilei de astăzi, 5 ianuarie, la Cahul și Chișinău. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), nicio persoană nu a avut de suferit în urma incidentelor.

![Imagine simbol](https://storage.moldova1.md/images/e4155ad1-5dfb-45c7-bc6b-8c0b7ed02682.jpg)

*Sursa: Imagine simbol*

Potrivit IGSU, la Cahul, pompierii au intervenit pentru a stinge flăcările în jurul orei 02:23. Focul a distrus autovehiculul aflat într-un garaj amenajat cu bucătărie în totalitate, mai multe bunuri materiale păstrate în interior și 60% din acoperișul garajului. 

Un alt automobil a fost cuprins de flăcări, în jurul orei 07:22, la Chișinău. Potrivit IGSU, flăcările au distrus salonul mașinii, fiind afectată și aripa din spate a unui alt automobil, parcat în preajmă. 

Conform sursei citate, nici o persoană nu a avut de suferit în urma incidentelor.  Cauza și circumstanțele cazurilor urmează a fi stabilite de specialiști.
