---
title: "A murit prima femeie numită în Curtea Supremă a SUA"
url: https://moldova1.md/p/20859/a-murit-prima-femeie-numita-in-curtea-suprema-a-sua
published: 2023-12-02T07:44:47Z
language: ro
section: "Externe"
source: moldova1.md
---

# A murit prima femeie numită în Curtea Supremă a SUA

> Fosta judecătoare americană Sandra Day O'Connor, prima femeie numită în Curtea Supremă a SUA și considerată una dintre vocile moderate din cadrul acestei instanțe, a decedat vineri la vârsta de 93 de ani, transmite France Presse, potrivit hotnews.ro.

Fosta judecătoare americană Sandra Day O'Connor, prima femeie numită în Curtea Supremă a SUA și considerată una dintre vocile moderate din cadrul acestei instanțe, a decedat vineri la vârsta de 93 de ani, transmite France Presse, potrivit[ hotnews.ro.](https://www.hotnews.ro/stiri-international-26725076-incetat-din-viata-sandra-day-39-connor-prima-femeie-numita-curtea-suprema-sua.htm)

![](https://storage.moldova1.md/images/f2d7de40-b86d-44e9-9080-0b45d4a4e64c.jpg)

O conservatoare moderată, Sandra Day O'Connor a fost numită în instanța supremă de către fostul președinte american Ronald Reagan în anul 1981. Deși fusese numită pe viață, ea a demisionat în anul 2006 pentru a-și îngriji soțul John O'Connor, bolnav de Alzheimer și care a decedat trei ani mai târziu. Ea însăși a anunțat apoi în 2018 că părăsește viața publică pentru a se îngriji de "demență, probabil boala Alzheimer".

Prin abordările sale centriste, cât timp a fost membră a Curții Supreme ea a înclinat deseori balanța în verdicte decisive, cum a fost menținerea hotărârii din cazul 'Roe v. Wade' din anul 1973 care a recunoscut dreptul la avort și legaliza la nivel național întreruperile de sarcină.

Sandra O'Connor a fost în acest caz de partea judecătorilor progresiști împotriva celor conservatori. Jurisprudența din cazul 'Roe v. Wade' a fost în cele din urmă anulată în iunie 2022 de către actuala Curtea Supremă cu majoritate conservatoare.

Într-un alt caz, Sandra O'Connor s-a alăturat majorității conservatoare din Curtea Supremă, blocând astfel în anul 2000 renumărarea voturilor în statul Florida la alegerile prezidențiale, ceea ce i-a permis republicanului George W. Bush să câștige scrutinul în fața democratului Al Gore.
