---
title: "Tragedie la Ialoveni: Un tânăr, anunțat în căutare, găsit mort în extravilanul satului Bardar"
url: https://moldova1.md/p/21377/tragedie-la-ialoveni-un-tanar-anuntat-in-cautare-gasit-mort-in-extravilanul-satului-bardar
published: 2023-12-10T18:09:55Z
language: ro
section: "Social"
source: moldova1.md
---

# Tragedie la Ialoveni: Un tânăr, anunțat în căutare, găsit mort în extravilanul satului Bardar

> Cadavrul unui tânăr decedat cu vârsta de aproximativ 19-21 ani a fost depistat astăzi, în jurul orei 12:00, în extravilanul satului Bardar din raionul Ialoveni. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, semnalmentele acestuia coincid cu ale unui băiat de 19 ani, originar din Ialoveni, care acum câteva zile a fost declarat dispărut.

Cadavrul unui tânăr decedat cu vârsta de aproximativ 19-21 ani a fost depistat astăzi, în jurul orei 12:00, în extravilanul satului Bardar din raionul Ialoveni. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, semnalmentele acestuia coincid cu ale unui băiat de 19 ani, originar din Ialoveni, care acum câteva zile a fost declarat dispărut.

![](https://storage.moldova1.md/images/ec3eb4d3-0109-4f68-a9b7-9744dbcfbfbd.jpg)

Corpul neînsuflețit a fost transportat pentru efectuarea expertizei medico-legale și stabilirea cauzei exacte a decesului.

Totodată sunt întreprinse măsuri în vederea recunoașterii tânărului de către rude și stabilirea cu exactitate a identității acestuia.

Amintim că, IP Ialoveni a solicitat la data de 7 decembrie suportul cetățenilor pentru stabilirea locului aflării a tânărului de 19 ani din Ialoveni, care la 6 decembrie, în jurul orei 14:00, a părăsit domiciliul comunicând familiei că pleacă în Chișinău.

![](https://storage.moldova1.md/images/73b803ee-4c2a-463d-a4fe-158979ffb47e.jpg)
