---
title: "Monumentele sovietice din Chișinău, rolul și locul lor. Opiniile cetățenilor, experților și autorităților"
url: https://moldova1.md/p/22621/monumentele-sovietice-din-chisinau-rolul-si-locul-lor-opiniile-cetatenilor-expertilor-si-autoritatilor
published: 2024-01-06T19:35:00Z
language: ro
section: "Social"
source: moldova1.md
---

# Monumentele sovietice din Chișinău, rolul și locul lor. Opiniile cetățenilor, experților și autorităților

> Suntem la început de an când foarte des utilizăm zicala "Cele bune să se adune, cele rele să se spele". Reporterul nostru a încercat astăzi sa afle răspuns la una dintre întrebările discutate foarte des în societatea noastră: ce facem cu monumentele care glorifică regimul comunist?

Suntem la început de an când foarte des utilizăm zicala "Cele bune să se adune, cele rele să se spele". Reporterul nostru a încercat astăzi sa afle răspuns la una dintre întrebările discutate foarte des în societatea noastră: ce facem cu monumentele care glorifică regimul comunist?

![imagine simbol](https://storage.moldova1.md/images/d536fbe6-8786-49d7-869f-80e203d5f28a.jpg)

*Sursa: imagine simbol*

Prima discuție a avut loc în preajma unuia dintre cele mai cunoscute monumente din capitală ce-l reprezintă pe comandantul bolșevic Kotovski. 

*„Aista e un bandit.”*;

*„E istorie, a fost ceva cândva, la nepoții mei, la copii mei le spun, eu am învățat istoria. - Cine e aici? - Cine-i...”*

*„Monumentul lui Kotovski este opera de arta a marelui sculptor Dubinovschi. Deci este mai mult Dubinovschi decât Kotovski. Noi trebuie să venim cu explicații cine a fost, de fapt, Kotovski. Trebuie de instalat un cod alături care ar trimite pe o pagină unde s-ar explica exact valoarea monumentului și adevărul istoric”*, menționează ministrul Culturii, Sergiu Prodan.

Monumentul consacrat luptătorilor pentru puterea sovietelor a ajuns aproape o ruină.

*„Cred că toate monumentele sovietice trebuie distruse, să nu rămână niciunul în Republica Moldova.”*;

*„Cândva era frumos, comsomolul a fost aici. - Avem nevoie de asemenea monumente? - Nu.”*

Un alt  monument sovietic, cel din preajma Academiei de Științe a Moldovei,  nu le spune oamenilor mare lucru. 

*„Nu m-am interesat, nu știu nimic, nu pot să spun nimic despre el.”* 

În schimb, unul dintre interlocutori spune că știe foarte bine cui îi este consacrat monumentul din scuarul "Grigore Vieru". 

*„Comsomoliștilor, care au construit sectorul acesta și noi am lucrat. Las să fie! De ce nu trebuie, dacă-i consacrat tineretului care a lucrat aici, a fost asta, istoria a fost, trebuie s-o păstrăm.”*

Aceeași opinie a împărtășit-o un bărbat care a venit cu nepoatele sale la monumentul lui Lenin amplasat pe teritoriul centrului expozițional din capitală.

*„Astăzi noi aflăm multe lucruri pe care nu le-am cunoscut din istoria noastră. Cred că monumentele nu trebuie atinse, e necesar să explicăm ce a fost corect și ce nu a fost bine, dar istoria rămâne.”*

Experții consideră ca monumentele sovietice trebuie expuse într-un muzeu în aer liber.  

*„De făcut un loc special, așa unde-i locul și a lui Lenin și celorlalți și cei care au plăcerea să le vadă, să nu zică, uite au venit niște barbari, au distrus tot ce s-a făcut frumos într-o perioadă. Noi nu suntem barbari, dar, parcă nici n-am vrea să vedem lucrurile acestea”*, spune artistul plastic Tudor Botin.

*„Atunci când s-a produs eliberarea, Republica Moldova a ieșit de sub tutela Uniunii Sovietice. Au fost niște decizii prin care toate însemnele care țin de perioada sovietică să fie ridicate. Cu regret, au mai rămas asemenea semne. A venit timpul să ridicăm această problemă”*, consideră doctorul habilitat în istorie Gheroghe Postică.

*„Lucrurile acestea trebuie discutate în societate. Este vorba de pacea noastră socială.  O confruntare, o isterizare în acest sens ar veni doar să abată societatea de la perspectiva integrării europene”*, subliniază ministrul Culturii, Sergiu Prodan.

[Video](https://www.youtube.com/embed/hvE9ZYdjenY)
