---
title: "Parlamentarii se pregătesc de începerea sesiunii parlamentare cu noi proiecte"
url: https://moldova1.md/p/22992/parlamentarii-se-pregatesc-de-inceperea-sesiunii-parlamentare-cu-noi-proiecte
published: 2024-01-15T18:20:00Z
language: ro
section: "Politic"
source: moldova1.md
---

# Parlamentarii se pregătesc de începerea sesiunii parlamentare cu noi proiecte

> Deși vacanța deputaților s-a încheiat, parlamentarii nu s-au grăbit să revină astăzi la muncă. Echipa noastră i-a surprins pe câțiva dintre ei pe holurile Parlamentului. Aceștia ne-au spus că lucrează la anumite proiecte pe care le vor supune examinării în următoarea sesiune.

Deși vacanța deputaților s-a încheiat, parlamentarii nu s-au grăbit să revină astăzi la muncă. Echipa noastră i-a surprins pe câțiva dintre ei pe holurile Parlamentului. Aceștia ne-au spus că lucrează la anumite proiecte pe care le vor supune examinării în următoarea sesiune.

![](https://storage.moldova1.md/images/b012886e-02a2-468b-a6ec-5cf09fa51795.jpg)

*„- Lucrez împreună cu colegii asupra mai multor proiecte. Ne pregătim, urmărim, analizăm proiectele care sunt propuse și de la Guvern și din altă parte. Muncim. - Cum v-ați odihnit în vacanță? - Repede!”*, ne-a spus Viorel Barda, deputat PAS.

*„Astăzi, oficial, revenim la muncă, dar am fost și săptămâna trecută la Parlament. Pe parcursul acestei perioade s-au mai adunat niște interpelări de la cetățeni, chiar ne implicăm în muncă mult mai devreme decât este graficul nostru oficial”*, a declarat deputata BCS, Inga Sibova.

*„- Avem câteva proiecte mai mici, targhetate. Vom avea ședința comisiei săptămâna asta. Vom încerca să discutăm cu colegii ce idei au, propuneri, și vom face un plan de lucru. - În vacanță v-ați odihnit sau ați continuat să munciți? - N-am fost nicăieri. Am stat acasă”*, a adăugat Alexandru Trubca, deputat PAS.

Potrivit Regulamentului Parlamentului, sesiunea ordinară de primăvară ar urma să înceapă în februarie. Pe pagina legislativului a apărut informația că marți, 16 ianuarie, va avea loc ședința Biroului permanent.
