---
title: "Hamas spune că dorește o „încetare completă a focului” cu Israelul"
url: https://moldova1.md/p/23636/hamas-spune-ca-doreste-o-incetare-completa-a-focului-cu-israelul
published: 2024-01-30T06:36:52Z
language: ro
section: "Externe"
source: moldova1.md
---

# Hamas spune că dorește o „încetare completă a focului” cu Israelul

> Hamas vrea să negocieze o „încetare completă a focului” cu Israelul în Fâșia Gaza înainte de orice acord, a declarat luni pentru AFP un înalt oficial al mișcării islamiste palestiniene, transmite AFP, citată de Agerpres.ro.

Hamas vrea să negocieze o „încetare completă a focului” cu Israelul în Fâșia Gaza înainte de orice acord, a declarat luni pentru AFP un înalt oficial al mișcării islamiste palestiniene, transmite AFP, citată de [Agerpres.ro](https://www.agerpres.ro/politica-externa/2024/01/30/israel-hamas-hamas-spune-ca-doreste-o-incetare-completa-a-focului-cu-israelul--1239926).

![](https://storage.moldova1.md/images/87aa35d9-4f80-4e7a-a980-ea791f8067d9.jpg)

„Vorbim mai ales despre o încetare a focului completă și totală și nu despre un armistițiu temporar”, a spus Taher al-Nounou, un înalt oficial Hamas, după o întâlnire la Paris la sfârșitul săptămânii între oficiali americani, israelieni, qatarezi și egipteni menită să identifice o soluție care să pună capăt luptelor de pe teritoriul palestinian.

Odată ce luptele se opresc, „va putea fi discutat restul detaliilor”, inclusiv eliberarea a aproximativ o sută de ostatici israelieni încă deținuți în Fâșia Gaza.

Un cadru pentru un armistițiu și eliberarea ostaticilor urmează să fie transmis Hamas, a anunțat premierul Qatarului, luni, la Washington. Dar luni seara nu era clar dacă oficialul Hamas a reacționat la acest cadru sau nu.
