---
title: "Olzhas Bektenov este noul prim-ministru al Kazahstanului"
url: https://moldova1.md/p/24017/olzhas-bektenov-este-noul-prim-ministru-al-kazahstanului
published: 2024-02-06T14:47:00Z
language: ro
author: "Bogdan Nigai"
section: "Externe"
source: moldova1.md
---

# Olzhas Bektenov este noul prim-ministru al Kazahstanului

> La o zi după demisia guvernului lui Alikhan Smailov, președintele Kazahstanului l-a numit pe șeful administrației sale, Olzhas Bektenov, în funcția de prim-ministru, scrie DW.

La o zi după demisia guvernului lui Alikhan Smailov, președintele Kazahstanului l-a numit pe șeful administrației sale, Olzhas Bektenov, în funcția de prim-ministru, scrie [DW.](https://www.dw.com/ru/premerministrom-kazahstana-naznacen-eksglava-apparata-prezidenta/a-68184762)

![](https://storage.moldova1.md/images/65fe0a3f-9a96-4e24-9eeb-df250ca157c4.jpg)

Noul prim-ministru al Kazahstanului a condus anterior administrația prezidențială. Decretul de numire a acestuia a fost semnat marți, 6 februarie, de președintele Kazahstanului, Kasym-Jomart Tokayev. La începutul zilei, candidatura lui Bektenov, în vârstă de 43 de ani, nominalizat de partidul de guvernământ Amanat, a fost susținută de parlament. Șaizeci și nouă de deputați au votat în favoarea sa, iar șapte s-au abținut.

Olzhas Bektenov a deținut, între 2006 și 2017, diverse funcții în administrația președintelui Kazahstanului, în Ministerul Justiției și în alte câteva agenții guvernamentale. În perioada 2017-2018, a fost akim adjunct al regiunii Akmola, apoi a ocupat funcțiile de vicepreședinte al Agenției pentru Funcția Publică și Anticorupție și prim-vicepreședinte al Agenției pentru Anticorupție. Bektenov a fost șeful administrației prezidențiale din Kazahstan din aprilie 2023.

Aminim că, la 5 februarie, președintele Kazahstanului a semnat un decret privind demisia întregului guvern. Roman Sklyar, care ocupase funcția de prim-viceprim-ministru, a fost numit prim-ministru interimar.
