---
title: "Finlanda prelungește închiderea frontierei sale cu Rusia până în aprilie "
url: https://moldova1.md/p/24148/finlanda-prelungeste-inchiderea-frontierei-sale-cu-rusia-pana-in-aprilie
published: 2024-02-08T14:00:00Z
language: ro
section: "Externe"
source: moldova1.md
---

# Finlanda prelungește închiderea frontierei sale cu Rusia până în aprilie 

> Guvernul finlandez va prelungi închiderea punctelor de trecere de la frontiera sa cu Rusia până pe 14 aprilie, a anunțat joi Ministerul de Interne al Finlandei, informează Reuters și Agerpres.

Guvernul finlandez va prelungi închiderea punctelor de trecere de la frontiera sa cu Rusia până pe 14 aprilie, a anunțat joi Ministerul de Interne al Finlandei, informează Reuters și Agerpres.

![](https://storage.moldova1.md/images/748a5b6d-704a-49d7-98ba-e63638166c8a.jpg)

Finlanda și-a închis frontiera sa estică cu Rusia la sfârșitul anului trecut, pe fondul creșterii numărului de migranți sosiți inclusiv din Siria și Somalia. Helsinki a acuzat Rusia că i-a îndreptat pe migranți spre această frontieră, acuzație pe care Kremlinul o respinge.

Autoritățile finlandeze au dovezi care arată că mai mulți migranți ar veni din Rusia dacă guvernul va încheia perioada de închidere a frontierei, a subliniat joi Ministerul de Interne al Finlandei.

*„Sunt cel puțin sute, dacă nu mii de migranți lângă partea rusă a frontierei, care așteaptă o oportunitate de a-și continua drumul în Finlanda*”, a declarat într-un comunicat ministrul de interne finlandez Mari Rantanen.

În total, 1 323 de solicitanți de azil au ajuns în Finlanda dinspre Rusia în perioada august-decembrie, anul trecut, potrivit autorității finlandeze de frontieră.

În ianuarie, autoritatea de frontieră a declarat pentru Reuters că nu a putut localiza circa 160 de migranți și că, după toate probabilitățile, aceștia și-au continuat călătoria spre o altă țară europeană.
