---
title: "Tragedie la Boldurești, unde un  minor a fost lovit mortal pe șosea. Mama băiatului spune că nimeni din rudele primarului nu a încercat să ia legătura cu ea"
url: https://moldova1.md/p/24852/tragedie-la-bolduresti-unde-un-minor-a-fost-lovit-mortal-pe-sosea-mama-baiatului-spune-ca-nimeni-din-rudele-primarului-nu-a-incercat-sa-ia-legatura
published: 2024-02-21T17:43:26Z
language: ro
section: "Regional"
source: moldova1.md
---

# Tragedie la Boldurești, unde un  minor a fost lovit mortal pe șosea. Mama băiatului spune că nimeni din rudele primarului nu a încercat să ia legătura cu ea

> Tragedie fără margini în localitatea Boldurești din raionul Nisporeni, acolo unde acum două zile, a fost lovit mortal un copil de 14 ani, iar șoferul a fugit de la fața locului. Inspectoratul General al Poliției anunță că l-a reținut în dimineața zilei pe șoferul, care s-a dovedit a fi chiar primarul localității. Acesta ar fi încercat să ducă în eroare polițiștii pentru a scăpa de pedeapsă. Localnicii sunt șocați de cele întâmplate și spun că ambele familii sunt distruse.

Tragedie fără margini în localitatea Boldurești din raionul Nisporeni, acolo unde acum două zile, a fost lovit mortal un copil de 14 ani, iar șoferul a fugit de la fața locului. Inspectoratul General al Poliției anunță că l-a reținut în dimineața zilei pe șoferul, care s-a dovedit a fi chiar primarul localității. Acesta ar fi încercat să ducă în eroare polițiștii pentru a scăpa de pedeapsă. Localnicii sunt șocați de cele întâmplate și spun că ambele familii sunt distruse.

![](https://storage.moldova1.md/images/84fdb088-3028-420e-9abf-a26af0e12baa.jpg)

Tragicul accident a avut loc în seara zilei de duminică, 19 februarie. Potrivit Poliției, primarul localității Nicanor Ciochină, care se afla la volan și, care anterior a fost și șef al Inspectoratului de Poliție Nisporeni, a fugit de la fața locului. Mai mult de atât, a încercat să se eschiveze de la pedeapsă și să-i ducă în eroare pe oamenii legii, fiind ajutat și de un complice, un medic stomatolog. 

Primarul a montat numerele de înmatriculare ale automobilului de serviciu cu care a provocat accidentul pe o altă mașină de marcă identică. Ulterior, a înscenat chiar și un alt accident rutier, în încercarea de a ascunde toate urmele. Totuși, în această dimineață, oamenii legii au reușit să-l rețină. 

Doina Ivanov, reporteră, Moldova1:
*„Tragedia s-a produs în acest loc, la ieșirea din Boldurești. Potrivit localnicilor, minorul se afla prin regiune cu mai mulți prieteni. După ce a fost spulberat de șofer, copilul a fost lăsat să zacă într-o baltă de sânge, iar urmele pot fi observate și astăzi. Șocați de cele întâmplate, oamenii au aprins lumânări și au adus jucării la locul tragediei”*. 

Unul dintre prietenii băiatului care a murit în accident ne-a povestit că în seara în care s-a produs tragedia, se aflau împreună și se întorceau spre casă, după ce s-au plimbat prin localitate. Mergeau pe trotuar, iar la un moment dat, mașina l-a lovit în plin pe copilul de 14 ani și a mers mai departe. Impactul a fost atât de puternic, încât acesta ar fi fost aruncat la zeci de metri.

*„Eu am încercat să-i acord un ajutor, am sunat-o imediat și pe mama lui. Au trecut ulterior alte două mașini pe acolo, dar nimeni nu s-a oprit să ca să acorde vreun ajutor. Eu am stat cu el acolo, a venit și fratele meu, apoi au venit toți și sora lui, am sunat la 112 de pe trei telefoane, iar ambulanța a venit foarte greu, cam peste o oră și 20 de minute”*

Mama copilului spulberat de mașină este distrusă de durere și spune că soția primarului i-a fost chiar și învățătoare băiatului. Femeia mai povestește că în cele două zile, nimeni din rudele primarului nu a încercat să ia legătura cu ei pentru a-i ajuta. 

*„Nu știu nimic, au fost și s-au plimbat și m-a sunat prietenul lui care era cu dânsul și mi-a spus: sună la salvare că l-a lovit o mașină pe Mihai și-i curge sânge din urechi, și din gură, și din nas. Am sunat la salvare, salvarea a venit foarte greu, când au ajuns mi-au spus că nu mai pot face nimic, că el e decedat. Mai mult nu știu nimic, când am venit la fața locului, nu mi-au dat voie nici să mă aproprii de el, l-am văzut numai cum stătea cu capul pe pietre și tot numai sânge”*, povestește mama băiatului decedat. 

Între timp, oamenii din localitate sunt și ei șocați de cele întâmplate și spun că este o tragedie pentru ambele familii. 

VOX: 
*„Este dureros pentru tot satul și pentru băiețel, și pentru vinovat. Ne pare foarte rău, tot satul suntem stresați, este o tragedie pentru ambele familii”.* 

*„Familia victimei nu o cunosc atât de bine, dar primarul este o persoană respectată la noi în sat. Desigur că este șocant”*. 

*„Prima dată trebuia să-i ofere primul ajutor, e copil, are și el copii”* 

Ministrul de Interne, Adrian Efros, a refuzat să ofere mai multe detalii despre tragicul accident și a precizat că poliția a deschis o cauză penală pentru a investiga toate circumstanțele. 

*„A încercat să ducă în eroare poliția prin diferite metode, a schimbat plăcuțele de înmatriculare la alt mijloc de transport de același model, dar poliția a reușit să identifice mijlocul de transport, să identifice persoana, este reținută. Este primarul localității din Nisporeni și a activat în organele de interne”*, a declarat ministrul Adrian Efros.

Dacă va fi găsit vinovat, primarul riscă până la șapte ani de pușcărie.

[Video](https://www.youtube.com/embed/MbGJYVS-rpk?si=ZxNKfuC8o4Mmbc-R)
