---
title: "Olesea Vîrlan demisionează din funcția de membră a CSP"
url: https://moldova1.md/p/25410/olesea-virlan-demisioneaza-din-functia-de-membra-a-csp
published: 2024-03-04T07:37:42Z
language: ro
section: "Social"
source: moldova1.md
---

# Olesea Vîrlan demisionează din funcția de membră a CSP

> Olesea Vîrlan a demisionat din funcția de membru al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP). Membrii CSP au luat act de cererea acesteia, în cadrul ședinței de luni, 4 martie.

Olesea Vîrlan a demisionat din funcția de membru al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP). Membrii CSP au luat act de cererea acesteia, în cadrul ședinței de luni, 4 martie.

![](https://storage.moldova1.md/images/83c2f368-f854-4616-853f-53560f8e66b4.jpg)

„Apreciez această decizie a  doamnei Vîrlan, este o dovadă de responsabilitate, maturitate și asumare, de asta este de apreciat curajul de a formula o asemenea cerere”, a menționat președintele CSP, Dumitru Obadă.

Amintim că pe 28 februarie, Consiliul Superior al Procurorilor a anulat concursul pentru șefia Procuraturii Generale, după ce Olesea Vîrlan nu a putut argumenta de ce i-a oferit un punctaj mic candidatului Ion Munteanu, actual procuror general interimar. 

CSP a publicat un comunicat de presă joi, 29 februarie, cu poziția membrei Olesea Vîrlan, care i-a dat punctajul de 3.5 din 10 procurorului general interimar Ion Munteanu,  ceea ce a dus la anularea concursului. Vîrlan a declarat atunci că „nu se simte bucuroasă că s-au strecurat anumite greșeli în evaluarea efectuată de către ea”.
