---
title: "Show pe traseul de la Schinoasa"
url: https://moldova1.md/p/25704/show-pe-traseul-de-la-schinoasa
published: 2024-03-10T19:00:00Z
language: ro
author: "Dmitri Ciolacu"
section: "Sport"
source: moldova1.md
---

# Show pe traseul de la Schinoasa

> Vuiet de motoare și adrenalină cât încape - pe traseul motociclistic specializat de la Schinoasa. 59 de participanți au concurat în prima etapă a campionatului național al Republicii Moldova la motocross. Aceștia au fost împărțiți pe categorii de vârstă, iar cei mai mici au fost cei cu vârsta cuprinsă între 5 și 9 ani.

Vuiet de motoare și adrenalină cât încape - pe traseul motociclistic specializat de la Schinoasa. 59 de participanți au concurat în prima etapă a campionatului național al Republicii Moldova la motocross. Aceștia au fost împărțiți pe categorii de vârstă, iar cei mai mici au fost cei cu vârsta cuprinsă între 5 și 9 ani.

![](https://storage.moldova1.md/images/5e9fe9f6-6460-405c-8f13-dd05c90dc9c1.jpg)

*"Am 8 ani și îmi place foarte mult motocrosul. M-am urcat prima oară pe motocicletă la vârsta de 5 ani. Mi-a fost frică, însă am trecut peste."* a spus unul dintre sportivi. 

*"M-am îndrăgostit de motocross prin intermediul internetului. Am văzut imagini video și, sfătuit și de părinți, am decis să-l practic. Dacă nu mi-ar fi plăcut, aș fi renunțat deja la el."* a afirmat un alt participant. 

Seniorii au concurat în clasele MX1, MX2 și Open. Printre concurenți a fost și Maxim Parfeni. Acesta a vorbit și despre problemele cu care se confruntă un motocliclist profesionist. 

*"Este un gen de sport extrem de costisitor.  Nu avem sponsori suficienți în Republica Moldova. Trebuie să lucrez pentru a putea participa la unele competiții, deoarece o motocicletă necesită destule investiții."* a spus motociclistul Maxim Parfeni. 

De la prima etapă nu putea lipsi nici Mihai Cociu. Multiplul campion al Republicii Moldova este acum antrenor și a avut 5 discipoli înscriși în competiție. 

*"Mă bucur că numărul celor care practică motocrosul crește. Există o concurență acerbă și este o mare plăcere. Apare o nouă generație pe care o pot îndemna."* a declarat Mihai Cociu. 

*„Tuturor le-a fost dor de o doză de adrenalină. A fost un spectacol agreabil, pe care spectatorii îl vor ține minte."* a afirmat președintele Federației Moldovenești de Motocross, Victor Golovicichin. 

La final, campionii s-au ales cu câte 1500 de lei, vicecampionii - cu câte 1000 de lei, iar cei care au completat podimul - cu câte 500 de lei drept prime de performanță. Etapa a doua a campionatului național de motocros va avea loc tot pe traseul de la Schinoasa în ziua de 1 iunie.

[Video: https://trm.blob.core.windows.net/photos/6276e39e-d27b-4938-9350-161c7b701f70.jpg](https://original.trm.md/video/definst/MP4:2024/3/10/schi.mp4/playlist.m3u8)
