---
title: "Evoluția medicinei în Basarabia: Expoziție dedicată lui Toma Ciorbă, promotorul sănătății și inovației"
url: https://moldova1.md/p/25851/evolutia-medicinei-in-basarabia-expozitie-dedicata-lui-toma-ciorba-promotorul-sanatatii-si-inovatiei
published: 2024-03-13T12:00:00Z
language: ro
section: "Cultură"
source: moldova1.md
---

# Evoluția medicinei în Basarabia: Expoziție dedicată lui Toma Ciorbă, promotorul sănătății și inovației

> „Renaștere Medicală în Basarabia: Toma Ciorbă și evoluția Sistemului Medical la răscrucea secolelor XIX-XX" a fost genericul unei expoziții consacrate celebrului medic Toma Ciorbă, cu prilejul aniversării a 160-a de la naștere. Evenimentul a fost organizat de Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău, în colaborare cu Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă" și  Agenția Națională a Arhivelor.

„Renaștere Medicală în Basarabia: Toma Ciorbă și evoluția Sistemului Medical la răscrucea secolelor XIX-XX" a fost genericul unei expoziții consacrate celebrului medic Toma Ciorbă, cu prilejul aniversării a 160-a de la naștere. Evenimentul a fost organizat de Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău, în colaborare cu Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă" și  Agenția Națională a Arhivelor.

![Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău](https://storage.moldova1.md/images/70b40933-84d5-4697-838c-f92819bb6e55.jpg)

*Sursa: Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău*

*„Toma Ciorbă a fost pionierul medicinei în Basarabia, care pentru prima dată în istoria Basarabiei a zidit un spital care astăzi îi poartă numele și care a introdus vaccinul. Omul acesta a vrut să facă mult pentru orașul lui natal, el aici s-a născut”*, declară Liubovi Coșman, muzeograf.

Cu pasiune și competență au evocat medicii-savanți contemporani faptele ilustrului medic basarabean Toma Ciorbă, care s-a aflat la temelia medicinei în Basarabia. 

*„A absolvit facultatea în 1892, în 93 a revenit la Chișinău și, într-un termen foarte scurt, a făcut proiectul spitalului. Doar în trei ani el a reușit de la concept până la proiectarea și construcția spitalului, care este construit din donații. Avea doar 32 de ani când a finisat spitalul”*, spune Tiberiu Holban, profesor universitar.

*„A fost un om modest, a fost un om cult, inteligent. Mai era numit medicul săracilor. Da! Din motiv că spitalul a fost organizat pentru oameni săraci. El, într-adevăr, uneori și medicamente le procura”*, mărturisește Valentina Potîng-Rașcov, conferențiar universitar.

*„A fost o personalitate care s-a axat pe mai multe lucruri, a fost medic sanitar în Chișinău. Cu ajutorul lui a fost făcută canalizarea și apeductul în Chișinău. A deschis multe centre de vaccinare, a avut o colaborare cu toate instituțiile medicale din regiune și cu Franța”*, specifică Sergiu Vasilița, directorul Spitalului „Toma Ciorbă”.

![Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău](https://storage.moldova1.md/images/a395380f-9326-4015-8f71-529cf2c0dcab.jpg)

*Sursa: Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău*

![Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău](https://storage.moldova1.md/images/f677a6da-e6c7-4ca8-bb85-6a56627a7159.jpg)

*Sursa: Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău*

![Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău](https://storage.moldova1.md/images/80e83890-133d-4dbf-8ec0-ad106aeb5d53.jpg)

*Sursa: Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău*

La Agenția Națională a Arhivelor, dar și în articolele cercetătorilor, medicii de astăzi descoperă fapte curioase despre Toma Ciorbă. 

*„Iurie Colesnic scrie: ”Unul din pilonii medicinei basarabene" și un lucru nou pe care l-am aflat eu și care puțini îl cunosc este că Toma Ciorbă l-a ajutat pe doctorul  Kotovaski, medic-șef al spitalului de psihiatrie să construiască spitalul din Costiujeni”*, spune Victor Pântea, doctor habilitat.

*„Adevărat om al neamului și cel care a contribuit la fondarea serviciului de boli infecțioase. Lucra ca microbiolog, ca patomorfolog, ca medic-infecționist, cerceta și elabora noi metode de tratament”*, declară Gheorghe Plăcintă, doctor habilitat.

Toma Ciorbă s-a născut pe 15 ianuarie 1864 la Chișinău. După o viață consacrată sănătății oamenilor, legendarul medic s-a stins din viață pe 30 decembrie,1936.

[Video](https://www.youtube.com/embed/e02xLhrvciY?si=MdNYBOAa5pTATJSp)
