---
title: "Ansamblul „Joc” concertează în mai multe localități din țară și se pregătește de turneul în Polonia "
url: https://moldova1.md/p/2616/ansamblul-joc-concerteaza-in-mai-multe-localitati-din-tara-si-se-pregateste-de-turneul-in-polonia
published: 2023-01-16T16:42:30Z
language: ro
section: "Cultură"
source: moldova1.md
---

# Ansamblul „Joc” concertează în mai multe localități din țară și se pregătește de turneul în Polonia 

> Concerte cu săli arhipline la început de an prin localitățile Republicii Moldova, speranța la o relansare pe arena internațională și aceeași  pasiune, bucurie, trăire a dansatorilor. Ansamblul academic de dansuri populare „Joc”, care poartă un nou nume de brand - „Baletul Național Joc” - a susținut un spectacol extraordinar pe scena Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”. Cu o săptămână înainte de evenimente, toate biletele erau vândute.

Concerte cu săli arhipline la început de an prin localitățile Republicii Moldova, speranța la o relansare pe arena internațională și aceeași  pasiune, bucurie, trăire a dansatorilor. Ansamblul academic de dansuri populare „Joc”, care poartă un nou nume de brand - „Baletul Național Joc” - a susținut un spectacol extraordinar pe scena Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”. Cu o săptămână înainte de evenimente, toate biletele erau vândute.

![imagine simbol](https://storage.moldova1.md/images/1affb38c-f79b-47c3-a6d3-9e17d6e4a7b5.jpg)

*Sursa: imagine simbol*

Expresivitatea, ritmul, pasiunea, virtuozitatea dansatorilor, autenticitatea perlelor folclorice erau aplaudate de spectatorii, aflați pe aceeași undă de trăire a dansului  strămoșesc.  

*„Joc, Hai la Joc, sănătate, busuioc!”*;

*„Este spiritul neamului nostru, au coregrafie, orchestrație, muzică, prestație, ținută, școală, sunt absolut inedite și în lume n-au egal.”*; 

*„O mândrie a țării noastre, este cunoscut peste hotare, avem ceva ca o comoară.”* 

*„Un element de patrimoniu cultural național, Baletul Național „Joc” iată are un concert.”*

Spectacolul coregrafic de la Chișinău a fost anticipat de concerte la Bălți, Cahul și alte localități.

*„De cinci ani de când sunt director încă o asemenea activitate intensă nu am avut. Mai multe spectacole în teritoriu în cadrul proiectului Guvernului „Târgul Colindătorilor”. Pentru „Joc” chiar este un moment de relansare. Avem o echipă tânără”*, spune conducătorul ansamblului. 

*„Pentru mine este o mare onoare să fac parte din marea familie „Joc”. Fiecare concert pentru noi este un amalgam de emoții, suntem încântați să revenim în scenă”*, spune dansatoarea Nicoleta Suhari.

*„Joc-ul într-adevăr e o dragoste sufletească, în al doilea rând, o responsabilitate, ceea ce ține de dansurile strămoșilor noștri, frumosul țării noastre, patrimoniul nostru imaterial în dans, în muzică, în costume”*, menționează artistul emerit Dumitru Bălțătescu, dansator în ansamblul „Joc”. 

*„În spatele nostru nu este doar cultura locala, este o cultură de talie mondială. Avem o mare responsabilitate de a duce asta corect, frumos”*, spune dansatorul Ștefan Isac.

*„De fiecare dată când ieșim în scenă prezentăm tot ce avem mai frumos”*, spune dansatoarea Diana Sănduță.

2023 va fi pentru „Joc” și anul relansării pe arena internațională. 

*„În sfârșit, vom avea un mare turneu în Polonia, la începutul lunii martie. Ne relansăm pe arena internațională ceea ce o merita Joc-ul*”, menționează directoarea ansamblului, Aliona Baroncea.

Ansamblul național academic de dansuri populare „Joc” a fost fondat în 1945. De-a lungul deceniilor, a fost cartea de vizită a culturii Republicii Moldova, a cules aplauze în majoritatea țărilor lumii.

[Video](https://www.youtube.com/embed/a3Q_poRd_XE)
