---
title: "Premierul belgian Alexander De Croo vine la Chișinău. Va avea o întrevedere cu președinta Maia Sandu "
url: https://moldova1.md/p/26811/premierul-belgian-alexander-de-croo-vine-la-chisinau-va-avea-o-intrevedere-cu-presedinta-maia-sandu
published: 2024-04-02T09:49:59Z
language: ro
author: "Viorica Rusica"
section: "Politic"
source: moldova1.md
---

# Premierul belgian Alexander De Croo vine la Chișinău. Va avea o întrevedere cu președinta Maia Sandu 

> Prim-ministrul Regatului Belgiei, Alexander De Croo, se va afla miercuri, 3 aprilie, într-o vizită de lucru în Republica Moldova, pentru o întrevedere cu șefa statului, Maia Sandu, anunță Președinția într-un comunicat.

Prim-ministrul Regatului Belgiei, Alexander De Croo, se va afla miercuri, 3 aprilie, într-o vizită de lucru în Republica Moldova, pentru o întrevedere cu șefa statului, Maia Sandu, anunță Președinția într-un comunicat.

![](https://storage.moldova1.md/images/4850475b-f98d-4def-b48e-a479db44e5c2.jpg)

De asemenea, cei doi oficiali vor avea o discuție cu un grup de elevi de la mai multe licee din capitală despre viitorul european al Republicii Moldova.

Amintim că, în luna aprilie 2022, premierul belgian a mai efectuat o vizită în Republica Moldova. Atunci, la fel, a avut o întrevedere cu șefa statului, Maia Sandu, și au discutat despre consecințele războiului din Ucraina pentru Republica Moldova, despre eforturile noastre de a oferi adăpost refugiaților din țara vecină și despre securitatea din regiune.

Atunci șefa statului și-a exprimat speranța că relațiile bilaterale dintre cele două state se vor intensifica în special în domeniul justiției și combaterii corupției.
