---
title: "Un autogol a decis totul"
url: https://moldova1.md/p/27171/un-autogol-a-decis-totul
published: 2024-04-10T09:38:48Z
language: ro
author: "Dmitri Ciolacu"
section: "Sport"
source: moldova1.md
---

# Un autogol a decis totul

> Echipa națională de fotbal feminin a Republicii Moldova a pierdut și al doilea meci din preliminariile Campionatului European din 2025. Discipolele lui Ghenadie Pușca au cedat pe teren propriu în fața reprezentativei Letoniei cu scorul minim de 0:1.

Echipa națională de fotbal feminin a Republicii Moldova a pierdut și al doilea meci din preliminariile Campionatului European din 2025. Discipolele lui Ghenadie Pușca au cedat pe teren propriu în fața reprezentativei Letoniei cu scorul minim de 0:1.

![fmf.md](https://storage.moldova1.md/images/d0f37702-2eaa-421e-9af7-ccd413aeed37.jpg)

*Sursa: fmf.md*

Letonia a avut mai multe ocazii de gol în meciul disputat pe stadionul Zimbru din Chișinău. La începutul reprizei secunde, după un corner, formația vizitatoare a ratat deschiderea scorului, balonul lovind bara transversală. Cea mai mare ocazie de gol a echipei noastre a fost ratată de Iuliana Colnic, care de asemeni a trimis balonul în bară. Singurul gol al partidei a fost, de fapt, un autogol al Nadejdei Colesnicenco, în minutul 63. 

În celălalt meci din grupă, tot aseară, Slovenia a zdrobit Macedonia de Nord cu 5:0. Echipa Sloveniei este liderul clasamentului grupei, cu 6 puncte la activ, Macedonia de Nord și Letonia au câte 3 puncte, iar Republica Moldova - 0.

[Video: https://trm.blob.core.windows.net/photos/79075b99-f7ce-4bf2-bd12-dfd311ca847d.jpg](https://original.trm.md/video/definst/MP4:2024/4/10/M110-04-2024-06-59-204.mp4/playlist.m3u8)
