---
title: "Statistici alarmante: Pietonii, implicați în aproape 40 de accidente, de la începutul anului. Șapte oameni au decedat"
url: https://moldova1.md/p/2792/statistici-alarmante-pietonii-implicati-in-aproape-40-de-accidente-de-la-inceputul-anului-sapte-oameni-au-decedat
published: 2023-01-20T09:20:00Z
language: ro
author: "Iulian Fanaru"
section: "Social"
source: moldova1.md
---

# Statistici alarmante: Pietonii, implicați în aproape 40 de accidente, de la începutul anului. Șapte oameni au decedat

> Poliția trage un semnal de alarmă. La acest început de an, a crescut semnificativ numărul accidentelor rutiere cu implicarea pietonilor. Respectiv, sunt și mai multe victime. Pentru a schimba situația, la cele mai periculoase treceri de pietoni au apărut oamenii legii, care monitorizează traficul. Chiar și așa, numărul abaterilor nu scade. Timp de două zile s-au produs cinci accidente rutiere, iar doi oameni au decedat.

Poliția trage un semnal de alarmă. La acest început de an, a crescut semnificativ numărul accidentelor rutiere cu implicarea pietonilor. Respectiv, sunt și mai multe victime. Pentru a schimba situația, la cele mai periculoase treceri de pietoni au apărut oamenii legii, care monitorizează traficul. Chiar și așa, numărul abaterilor nu scade. Timp de două zile s-au produs cinci accidente rutiere, iar doi oameni au decedat.

![](https://storage.moldova1.md/images/d4c4a805-0aa5-4432-93b8-e7d46819bc94.jpg)

Acest bătrân a fost surprins de poliție în timp ce traversa neregulamentar strada. S-a ales doar cu o avertizare și spune că nu va mai încălca regulile de circulație. 

*„Din grabă am trecut, am zis că transport nu este, trec repede în partea aceasta strada, dar este o vorbă: graba strică treaba. Dar eu mai mult nu o să încalc.”* 

Au fost amendați și șoferii care nu au cedat trecerea pietonilor, chiar dacă în fața lor se aflau și oamenii legii.

*„Sunt foarte multe mașini pe trotuar și nu se observă nimic, absolut nimic. Deja atunci când începe să treacă trecerea atunci deja se vede, dar noi nu-l vedem din timp.”*; 

*„M-am oprit imediat în fața trecerii de pietoni, am văzut situația și lent am pornit înainte.”*

Au fost și șoferi care și-au argumentat încălcarea pentru a scăpa de pedeapsă. 

*„Vă spun sincer, eu nu l-am văzut pentru că el era în negru, el era în negru și la început de cale.”*

Pe timp de noapte sau atunci când vizibilitatea este redusă din cauza ceții, pietonii care traversează strada ar trebuii să poarte îmbrăcăminte cu elemente reflectorizante sau o haină de culoare deschisă, recomandă polițiștii. Astfel, oamenii vor fi observați mai ușor de șoferi, care, la rândul lor, vor putea evita accidentele.

*„Pentru a evita producerea accidentelor rutiere cu implicarea pietonilor Inspectoratul Național de Securitate Publică împreună cu colegii de la IGC desfășoară în perioada 9-26 ianuarie o acțiune de supraveghere și monitorizare a trecerilor pietonale din municipiul Chișinău”*, spune ofițerul de presă al INSP, Natalia Golovco.

Potrivit poliției, în perioada 1 - 18 ianuarie, la nivel de țară au fost înregistrate 38 de accidente rutiere cu implicarea pietonilor. Șapte pietoni au decedat, iar 33 au suferit diferite traumatisme.

[Video](https://www.youtube.com/embed/QvsSEKwkon0)
