---
title: "UPDATE: Tânăra din Malcoci, dispărută de două zile, a fost găsită"
url: https://moldova1.md/p/28019/update-tanara-din-malcoci-disparuta-de-doua-zile-a-fost-gasita
published: 2024-04-29T11:58:50Z
language: ro
author: "Doina  Pozdirca"
section: "Social"
source: moldova1.md
---

# UPDATE: Tânăra din Malcoci, dispărută de două zile, a fost găsită

> UPDATE: Tânăra a fost găsită în regiunea Pieței Centrale din Chișinău și se află în afara oricărui pericol, a anunțat Poliția.

UPDATE: Tânăra a fost găsită în regiunea Pieței Centrale din Chișinău și se află în afara oricărui pericol, a anunțat Poliția.

![](https://storage.moldova1.md/images/487a5d4b-38f6-4f82-bcec-88d9d333eb6d.jpg)

**Știrea inițială:**

Poliția din Ialoveni a demarat acțiuni pentru a găsi o tânără de 23 de ani, cu dizabilități motorice grave, care a dispărut pe 27 aprilie. Anunțul a fost făcut astăzi de autorități, după ce mama ei a raportat că nu s-a întors acasă.

Semnalmente: Înălțimea 1.65 m, corpolență slabă, păr brunet și ochi căprui. La momentul plecării, aceasta purta o geacă roz, un hanorac galben, pantaloni albaștri și adidași maro.

*„Sunt mama tinerei și vă rugăm din suflet, ea este cu dizabilități motorice grave, fiți mai buni și ajutați-ne să o găsim”*, a scris mama ei pe o rețea de socializare.

Persoanele care au informații despre locul unde s-ar putea afla sunt rugate să contacteze imediat autoritățile la numerele de telefon 068244443, 026822202 sau să sune la numărul de urgență 112.

Amintim că o tânără însărcinată din Orhei a dispărut fără urmă după ce, în seara zilei de 12 aprilie, a urcat într-o mașină de ocazie. Poliția a inițiat căutările abia după trei zile de dispariție. După opt zile de căutări, corpul neînsuflețit al fetei a fost găsit într-o fâșie forestieră, la aproximativ 21 km de localitatea Chițcanii Vechi, raionul Telenești. 

Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu a declarat într-o conferință de presă că fata a fost ucisă la o oră după ce prietenul acesteia depusese la poliție cererea de dispariție a tinerei.
