---
title: "Avertizare hidrologică: nivelul apei în râul Nistru va crește în următoarele zile"
url: https://moldova1.md/p/28731/avertizare-hidrologica-nivelul-apei-in-raul-nistru-va-creste-in-urmatoarele-zile
published: 2024-05-14T11:54:41Z
language: ro
section: "Social"
source: moldova1.md
---

# Avertizare hidrologică: nivelul apei în râul Nistru va crește în următoarele zile

> Hidrologii au emis o avertizare de cod galben în legătură cu mărirea deversării apei din lacul de acumulare Dnestrovsk, râul Nistru, până la 1800 m3/s. Se prognozează că în perioada 14-17 mai, pe sectorul localităților Unguri-Dubăsari, va continua creșterea nivelului apei cu 1.10-1.70 metri.

Hidrologii au emis o avertizare de cod galben în legătură cu mărirea deversării apei din lacul de acumulare Dnestrovsk, râul Nistru, până la 1800 m3/s. Se prognozează că în perioada 14-17 mai, pe sectorul localităților Unguri-Dubăsari, va continua creșterea nivelului apei cu 1.10-1.70 metri.

![](https://storage.moldova1.md/images/0a30f63b-abc9-4c38-8890-335196a45eba.jpg)

De asemenea, va avea loc variația nivelului apei pe sectorul localităților Naslavcea-Soroca și Soroca-Dubăsari.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat atenționează populația să fie prudentă. În locurile joase, este posibilă ieșirea apei în luncă.

![](https://storage.moldova1.md/images/0e5efc57-0c53-4e83-8d65-0f7c43e9aff3.jpg)
