---
title: "Der Spiegel: Germania și-a dat acordul ca Ucraina să atace ținte din Federația Rusă cu arme germane"
url: https://moldova1.md/p/29651/der-spiegel-germania-si-a-dat-acordul-ca-ucraina-sa-atace-tinte-din-federatia-rusa-cu-arme-germane
published: 2024-05-31T09:23:46Z
language: ro
author: "Carolina Străjescu"
section: "Externe"
source: moldova1.md
---

# Der Spiegel: Germania și-a dat acordul ca Ucraina să atace ținte din Federația Rusă cu arme germane

> Guvernul german a permis Ucrainei să atace ținte din Federația Rusă folosind arme germane, relatează Der Spiegel.

Guvernul german a permis Ucrainei să atace ținte din Federația Rusă folosind arme germane, relatează Der Spiegel.

![](https://storage.moldova1.md/images/b1ee34d0-ed40-470f-b917-4700a93dde5e.jpg)

Anterior, BBC a scris că [președintele american Joe Biden a permis tacit Ucrainei să folosească arme](https://radiomoldova.md/p/35308/biden-a-autorizat-kievul-sa-loveasca-tinte-din-rusia-dar-numai-in-zona-regiunii-harkov) furnizate de SUA pentru a lovi unele ținte din Rusia, dar numai în zona regiunii Harkov. Informația a fost confirmată pentru BBC de către un oficial american.

Într-un interviu pentru [Guardian](https://www.theguardian.com/world/article/2024/may/31/volodymyr-zelenskiy-russian-troops-have-been-laughing-at-and-hunting-ukrainians), Volodimir Zelenski a declarat că Forțele Armate ucrainene ar trebui să aibă dreptul de a ataca Rusia, folosind armele furnizate de aliații occidentali.

*„Acest lucru este absolut ilogic. Să avem arme, să vedem criminali, teroriști care ne ucid din partea rusă. Mi se pare că uneori râd doar de această situație - că ei, știi, sunt ca la vânătoare. Vânătoarea de oameni. Adică ei înțeleg că îi vedem, dar nu putem ajunge la ei cu armele noastre”*, spune Zelenski.

În ultimele zile, tot mai multe țări occidentale au ridicat interdicția de a lovi teritoriul Rusiei cu armele lor, care au fost primite de Forțele Armate ucrainene.

Președintele ucrainean a declarat reporterilor Guardian că Marea Britanie nu a dat încă „permisiunea de 100%” să lovească Rusia cu armele sale, pentru că așteaptă un astfel de pas din partea Statelor Unite.

Totodată, președintele ucrainean a declarat că armele americane nu au ajuns în cantități suficiente pentru a sprijini brigăzi ucrainene suplimentare trimise la ofensiva rusă din nord-estul Ucrainei.
