---
title: "Patru medici de la Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi”, acuzați de malpraxis. PG: din cauza neglijenței, un bebeluș a murit"
url: https://moldova1.md/p/29955/patru-medici-de-la-spitalul-clinic-municipal-gheorghe-paladi--acuzati-de-malpraxis-pg-din-cauza-neglijentei-un-bebelus-a-murit
published: 2024-06-06T06:37:53Z
language: ro
section: "Social"
source: moldova1.md
---

# Patru medici de la Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi”, acuzați de malpraxis. PG: din cauza neglijenței, un bebeluș a murit

> Patru medici obstetricieni de la Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi” vor ajunge în fața judecătorilor, anunță Procuratura Generală (PG). Aceștia sunt învinuiți de încălcarea din neglijență a regulilor sau metodelor de acordare a asistenței medicale ce au cauzat decesul pacientului.

Patru medici obstetricieni de la Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi” vor ajunge în fața judecătorilor, anunță Procuratura Generală (PG). Aceștia sunt învinuiți de încălcarea din neglijență a regulilor sau metodelor de acordare a asistenței medicale ce au cauzat decesul pacientului.

![](https://storage.moldova1.md/images/debab124-cd78-4532-85cb-e99e8583d5ac.jpg)

Potrivit procurorilor, urmare a analgeziei epidurale, medicii nu au monitorizat corespunzător pacienta și au luat decizia de a aplica ventuza obstetricală, chiar dacă era necesară o operație cezariană. 

În urma deciziei medicilor, nou-născutul a suferit traumatisme, care au dus la decesul acestuia în ziua următoare. 

Învinuitele pledează nevinovate. 

Medicii riscă închisoare de până la trei ani cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la doi la cinci ani.
