---
title: "Ministerul Apărării dezminte informațiile potrivit cărora 500 de militari francezi ar fi dislocați în R. Moldova"
url: https://moldova1.md/p/30406/ministerul-apararii-dezminte-informatiile-potrivit-carora-500-de-militari-francezi-ar-fi-dislocati-in-r-moldova
published: 2024-06-13T11:15:20Z
language: ro
author: "Ecaterina Arvintii"
section: "Social"
source: moldova1.md
---

# Ministerul Apărării dezminte informațiile potrivit cărora 500 de militari francezi ar fi dislocați în R. Moldova

> Ministerul Apărării dezminte informațiile răspândite în mediul online, care fac referire la o revistă franceză, potrivit cărora 500 de militari francezi ar fi dislocați în Republica Moldova. Autoritățile califică mesajul drept o „dezinformare cu caracter provocator și manipulator” și fac apel la cetățeni să se informeze doar din surse sigure.

Ministerul Apărării dezminte informațiile răspândite în mediul online, care fac referire la o revistă franceză, potrivit cărora 500 de militari francezi ar fi dislocați în Republica Moldova. Autoritățile califică mesajul drept o „dezinformare cu caracter provocator și manipulator” și fac apel la cetățeni să se informeze doar din surse sigure.

![](https://storage.moldova1.md/images/d264b743-d7ea-4f5e-b414-9e356aafff40.jpg)

*„Ministerul Apărării informează despre o nouă știre falsă care este răspândită pe canalele de Telegram și face referire la o revistă franceză, potrivit căreia 500 de militari francezi ar fi dislocați în Republica Moldova. Aceasta este o dezinformare cu caracter provocator și manipulator”*, precizează Ministerul într-o notă informativă din 13 iunie.

Ministerul a făcut apel, în acest context, către cetățeni, să se informeze „doar din surse oficiale și credibile”.

![Ministerul Apărării](https://storage.moldova1.md/images/fab31fd8-aa0d-4a91-80ed-5fcf0926c532.jpg)

*Sursa: Ministerul Apărării*
