---
title: "Depozite petroliere în flăcări în regiunea rusă Rostov, după un atac cu drone"
url: https://moldova1.md/p/30669/depozite-petroliere-in-flacari-in-regiunea-rusa-rostov-dupa-un-atac-cu-drone
published: 2024-06-18T06:12:28Z
language: ro
section: "Externe"
source: moldova1.md
---

# Depozite petroliere în flăcări în regiunea rusă Rostov, după un atac cu drone

> Mai multe depozite de petrol au fost cuprinse de flăcări în urma unui atac cu drone din dimineața zilei de 18 iunie, în orașul Azov din regiunea Rostov, din sudul Rusiei, informează Reuters.

Mai multe depozite de petrol au fost cuprinse de flăcări în urma unui atac cu drone din dimineața zilei de 18 iunie, în orașul Azov din regiunea Rostov, din sudul Rusiei, informează [Reuters.](https://www.reuters.com/world/europe/oil-depots-fire-russias-rostov-region-after-drone-attack-2024-06-18/)

![](https://storage.moldova1.md/images/88489c3c-3d99-4755-9cf3-9f1ce7b40874.jpg)

„*Potrivit datelor preliminare, nu există victime*”, a scris pe Telegram guvernatorul regiunii Rostov, Vasili Golubev.

Ministerul rus pentru Situații de Urgență a precizat că incendiul s-a extins cuprinzând un volum de 5.000 de metri cubi de combustibil, iar câteva zeci de pompieri cu 21 de echipamente se luptă cu focul.

Kievul deocamdată nu a venit cu o reacție referitoare la incident. De menționat că autoritățile ucrainene au declarat adesea că vizează infrastructura energetică, militară și de transport a Rusiei.

Orașul Azov este situat pe râul Don și se află la aproximativ 16 kilometri de Marea Azov.
