---
title: "Armata israeliană anunță că a aprobat planuri pentru o ofensivă în Liban"
url: https://moldova1.md/p/30737/armata-israeliana-anunta-ca-a-aprobat-planuri-pentru-o-ofensiva-in-liban
published: 2024-06-19T09:26:04Z
language: ro
section: "Externe"
source: moldova1.md
---

# Armata israeliană anunță că a aprobat planuri pentru o ofensivă în Liban

> Forțele de Apărare Israeliene au anunțat că au aprobat un plan de ofensivă în Liban, în contextul unei intensificări a confruntărilor armate la granița de nord a țării, cu miliția islamistă Hezbollah, susținută de Iran.

Forțele de Apărare Israeliene au anunțat că au aprobat un plan de ofensivă în Liban, în contextul unei intensificări a confruntărilor armate la granița de nord a țării, cu miliția islamistă Hezbollah, susținută de Iran.

![](https://storage.moldova1.md/images/465ede1b-c9d3-42e3-ac14-d87d9cd081ab.jpg)

Ministrul israelian de Externe, Israel Katz, a avertizat că s-ar putea ajunge la un „război total” cu mișcarea islamistă, care „va fi distrusă, iar Libanul lovit serios”. 

Tensiunile dintre Hezbollah și Israel s-au intensificat în ultima perioadă, după ce armata israeliană l-a ucis recent pe unul dintre comandanții grupului islamist. În replică, gruparea a tras peste 200 de rachete în nordul Israelului. 

De la declanșarea războiului din Gaza, dintre Israel și organizația teroristă Hamas, război provocat de atacul Hamas din 7 octombrie 2023, tensiunile la nordul graniței israeline s-au intensificat constant.
