---
title: "ANRE a decis: Energia electrică se scumpește din nou"
url: https://moldova1.md/p/316/anre-a-decis-energia-electrica-se-scumpeste-din-nou
published: 2022-11-30T08:55:39Z
language: ro
section: "Economic"
source: moldova1.md
---

# ANRE a decis: Energia electrică se scumpește din nou

> Din 1 decembrie vom plăti mai mult pentru lumină. La solicitarea Premier Energy și Furnizarea Energiei Elecrice Nord, ANRE a decis astăzi majorarea tarifelor la energia electrică.

Din 1 decembrie vom plăti mai mult pentru lumină. La solicitarea Premier Energy și Furnizarea Energiei Elecrice Nord, ANRE a decis astăzi majorarea tarifelor la energia electrică.

![](https://storage.moldova1.md/images/3bfe031b-13ca-45c4-90d8-925b4ed549dd.jpg)

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat, în această dimineață, noile tarife la energia electrică. Astfel, consumatorii casnici din centrul și sudul țării, deserviți de Premier Energy, vor plăti pentru energia electrică **5,91 lei/kWh**, în comparație cu 4,77 lei/kWh, cât este în prezent, cu un leu și 14 bani mai mult. Iar consumatorii din nordul țării, deserviți de societatea Furnizarea Energiei Electrice Nord, din 1 decembrie vor achita pentru lumină cu 87 de bani mai mult decât acum. Astfel noul tarif aprobat este de **5,6 lei/kWh**, comparativ cu 4,81 lei/kWh, cât este în prezent. 

Operatorii de pe piață argumentează necesitatea acestor scumpiri prin faptul că prețurile medii de furnizare a energiei electrice sunt mult mai mari decât tarifele actuale, s-au majorat costurile de distribuție și sunt acumulate deficite tarifare. Atât Premier Energy, cât și FEE-Nord nu au avut obiecții față de hotărârile aprobate de ANRE. În timpul ședinței, în fața Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Partidul Politic Șor a organizat un protest împotriva scumpirilor tarifului la energie. Oamenii acuză guvernarea de scumpirea prețurilor și cer demisia acesteia.

Amintim că aceasta este a cincea ajustare a prețurilor la energia electrică din acest an. Ultima scumpire a avut loc pe data 4 noiembrie. Atunci, pentru consumatorii casnici ai Premier Energy a fost aprobată o scumpire de 1,62 de lei/kWh, iar pentru cei ai companiei Furnizarea Energiei Electrice Nord - o majorare de 1,6 de lei/kWh.
