---
title: "Este informat Tiraspolul despre importanța aderării R. Moldova la UE? Răspunsul Cristinei Gherasimov"
url: https://moldova1.md/p/32590/este-informat-tiraspolul-despre-importanta-aderarii-r-moldova-la-ue-raspunsul-cristinei-gherasimov
published: 2024-07-22T17:46:30Z
language: ro
author: "Viorica Rusica"
section: "Aderare UE"
source: moldova1.md
---

# Este informat Tiraspolul despre importanța aderării R. Moldova la UE? Răspunsul Cristinei Gherasimov

> Biroul pentru Integrare Europeană va colabora cu Biroul pentru Reintegrare pentru a asigura că pretinsele autorități din regiunea transnistreană sunt informate despre legislația europeană și planurile de aderare a Republicii Moldova. Însă, pentru aceasta, trebuie să existe deschidere din partea Tiraspolului, a declarat în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova, viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov.

Biroul pentru Integrare Europeană va colabora cu Biroul pentru Reintegrare pentru a asigura că pretinsele autorități din regiunea transnistreană sunt informate despre legislația europeană și planurile de aderare a Republicii Moldova. Însă, pentru aceasta, trebuie să existe deschidere din partea Tiraspolului, a declarat în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova, viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov.

![](https://storage.moldova1.md/images/58f106fd-d5b2-4f8a-98a2-344434e28bc6.jpg)

*„Noi vom fi deschiși, inclusiv din partea Biroului pentru Integrare Europeană, de a furniza această informație, în așa fel ca și așa-zisele autorități din regiunea transnistreană să fie în cunoștință de cauză a ceea ce facem noi și care sunt planurile pentru momentul aderării”*, a precizat oficiala. 

Un alt aspect important, a spus ea, este convingerea agenților economici și a cetățenilor din regiunea transnistreană despre beneficiile aderării la Uniunea Europeană. 

*„Noi sperăm mult că prin posibilitatea pe care le-o oferă pașaportul Republicii Moldova de a călători în Uniunea Europeană, de a vizita Uniunea Europeană, de a petrece o timp limitat, fie la lucru, fie în vacanță în Uniunea Europeană, toate aceste oportunități îi vor aduce mai aproape de Uniunea Europeană și mai interesați de a deveni parte a Uniunii Europene”*, a menționat Gherasimov. 

Gherasimov a subliniat că este prematur să se facă deducții sau concluzii definitive în privința integrării regiunii transnistrene în contextul aderării la UE.

*„Noi avem un precedent, cel al Ciprului, unde statul s-a integrat în Uniunea Europeană. Deci, nu ar fi un prim caz unde noi am putea să ne integrăm, să devenim stat membru al Uniunii Europene cu o regiune unde nu s-ar aplica legislația europeană”*, a subliniat viceprim-ministra pentru integrare europeană.

Anterior, președinta Maia Sandu a declarat că Republica Moldova nu poate deveni stat membru al blocului comunitar, doar după rezolvarea conflictului transnistrean. În cel mai rău scenariu, șefa statului a admis că integrarea Republicii Moldova în UE s-ar putea realiza în două etape: mai întâi malul drept, apoi malul stâng.
